Condamnare la locul de fotbal

Starea dramatică a tinerilor „barbari” aruncă în derizoriu dramoletele despre cine e mai chior dintre orbi.

„Ce, bă, credeai că te calc?”. Un rînjet gros asezonează interpelarea  taximetristului de Bucureşti, provocat samavolnic de gestul exasperat al unui unui cuplu care […]

Starea dramatică a tinerilor „barbari” aruncă în derizoriu dramoletele despre cine e mai chior dintre orbi.

„Ce, bă, credeai că te calc?”. Un rînjet gros asezonează interpelarea  taximetristului de Bucureşti, provocat samavolnic de gestul exasperat al unui unui cuplu care traversa pe verde şi pe lîngă care tocmai trecuseră razant alte două maşini. Dacă ar fi putut, „profesionistul” burtos, care oprise pe jumătatea trecerii de pietoni, ar fi băgat şi o observaţie sexistă la adresa „cucoanei”, însă l-a grăbit din spate un alt coleg. Păcat. Asistînd la scenă, jumătate l-am iertat pe tînărul Oarnă, executat fără milă de Academia Hagi după ieşirea halucinantă din avionul unei mici naţionale.

Pentru oameni cu educaţie subţire, la propriu, zoaiele în care sîntem imersaţi zilnic de o populaţie dusă cu pluta devin normă de comportament. E cool să-ţi baţi joc de unul mai slab, aşa cum e normal să te tăvăleşti urlînd înainte de a fi atins în faţa unuia mai puternic. Un grobianism injectat cu laşitate care îţi poate ajuta în meserie, de exemplu ca să poţi trage un cot sau un flegmat nebăgat de seamă de arbitru sau să simulezi un penalty perfect graţie unui talent exersat. Domnul Oarnă era bine plecat pe acest drum care nu este unul singular. Loturile de juniori sînt infestate de personaje care consideră selecţia drept bilet de intrare într-un club de noapte. În ambele cazuri, din cauza alcoolului, cu marcatul se stă mai rău.

Mai nou, puştiul care a primit un şut în dos susţine într-o postare că s-a dat cu capul de pragul de sus. Zice că şi-a învăţat lecţia. Cere iertare şi reintegrare. Scrisoarea în care doar papa iezuit scapă de mulţumiri şi/sau scuze pare scrisă de mîna unui expert în comunicare. „Nu mi-am dat seama că e o faptă atît de gravă după mintea mea de copil”. Întîi că un copil nu scrie aşa despre sine. Aşa scrie un adult despre un copil. Apoi, în filmuleţul cu pricina respectivul nu arată deloc a copil. Arată a golan calificat. Asta n-are legătura cu vîrsta. Un copil e o stare, la care renunţi comportîndu-te astfel. Omul e matur înainte de vreme. Ştia ce face. Nu cred deci în această cenuşă de circumstanţă.

Cred, în schimb, că acest adolescent ar trebui reprimit cu condiţia unui regim ascetic, de penitenţă. Tipul trebuie debranşat de la coroziva lume înconjurătoare după ce a dovedit că n-are anticorpi ca să-i reziste. Dintr-o dată, certurile de doi bani despre cine cîştigă campionatul la 10 puncte diferenţă sună pueril. Miza e cum să fie scăpaţi de lighionismul triumfător oameni care riscă să piardă un dar. Aceasta e lupta. Şi mi-e teamă că fraza clasică, aia cu „depinde numai de ei”, e o inacceptabilă declaraţie de neputinţă.