Handbaliatorii
Ne-a bătut Kosovo. Bine că nu jucăm cu Kiribati!
Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, veritabilă, făcută din nostalgie, umor trist şi un strop de senectute.
Dar în seara de duminică, la Digi, a mai fost ceva. În vocea lui se citeau spaima unui abis şi o zdravănă incapacitate de a înţelege cum, la 60 de ani şi două zile de la primul titlu mondial la handbal de băieţi, naţionala României a putut fi învinsă, acasă, în Polivalentă de echipa unei ţări care pentru noi, oficial, nici nu există. Kosovo, un bumb pe hartă, izvorât din războaiele iugoslave, are doar 13 ani vechime şi acum o victimă de lux la cingătoare.
Mai jos, mai slab, mai lent
De lux? De lux e numele. Corpul e o umbră. Handbalul nostru masculin e ca un zgârie-nori lăsat de izbelişte, degradându-se de decenii, un schelet care îşi lasă la vedere măruntaiele ruginite şi din care, duminică, s-a mai prăbuşit o faţadă. Şi nici măcar n-a fost prea multă lume care să se îngrozească de asta.
Ştirea a navigat aproape artificial, cuvintele mari, „şoc”, „umilinţă”, „ruşine”, au sunat gol, forţat. A fost doar un fapt divers, precum actriţa care s-a dezbrăcat la Premiile Cesar, te uluieşti şi treci la altceva. Poate că asta e cea mai mare dramă: insignifianţa. După atâtea dezastre, handbalul nostru şi-a pierdut capacitatea de a şoca. Dacă asta nu e un fel de moarte, nu ştiu ce e.
Baciul kosovărean
„Nu putem avea sincope şi trebuie să fim concentraţi toate cele 60 de minute pentru că cei din Kosovo sunt luptători. Momentele în care te crezi superior sunt cele mai periculoase şi de aceea ne trebuie atenţie maximă”. Rareş Fortuneanu, antrenorul, înainte de meciul tur de la Priştina. Rezultatul: „tricolorii” abia au smuls un egal în ultimele secunde! O măciucă în moalele capului.
În plus, selecţia lui Fortuneanu e puternic combătută, iar chemarea fiului preşedintelui FRH, rezervă la clubul lui, intens criticată. Dar, staţi, venea revanşa! În retur, avertizaţi, românii i-au luat repede pe adversari. Trei minute, trei goluri, pam, pam! După care, somn.
Cum se spune Mioriţa în kosovară? Toată speranţa născută după victoria la scor cu Muntenegru s-a topit. Am avut în faţa ochilor o echipă fără nicio noimă împotriva uneia cu proiect. Uruguay, stat creat tot cu probleme, s-a impus lumii prin fotbal. Probabil că aşa vor să facă şi cei din Kosovo, dar prin handbal. Au un ţel, ceva pentru care să lupte.
Cu burta plină
Ai noştri, pricepem, au cam încheiat bătălia care contează, aia pentru bani. De când cluburilor li s-a impus a avea un număr minim de jucători români în lot şi pe teren, a crescut până la cer cota celor cu niscaiva talent. Aşa au ajuns la salarii de fotbalişti la FCSB, Craiova sau CFR. Fenomenul loveşte mare parte din sportul nostru: conducătorii, antrenorii, sportivii devin un soi de funcţionari ocupaţi doar să-şi perpetueze poziţia şi lefurile, cu aceleaşi performanţe precum ale multor feţe plictisite de la ghişee. În ochii kosovarilor am văzut foame. Ai noştri arătau bine dospiţi.
Decoloranţii
Centrele de excelenţă care excelează prin invizibilitatea rezultatelor? Promisiunile despre ridicarea nivelului de cunoştinţe prin inserţii de know-how străin care au făcut „pleosc”? Când e despre haltere, ne pasă mai puţin, acolo ne-om mai înfiora când va exploda cineva de atâtea substanţe interzise. Însă cu handbalul am crescut mulţi, era parte din ceea ce suntem ca naţie sportivă, o moştenire, un loc în care să ne recunoaştem.
Prăbuşirea acestui sport nu provoacă doar nopţi albe lui Birtalan. Intrarea lui în nefiinţa performanţei şi în cartea recordurilor negre declanşează încă o explozie malignă în tot acest spaţiu girat de trei culori tot mai palide. Lui Dedu, preşedintele FRH, i se cere demisia. E normal să fie cerută o demisie. Întrebarea e cum şi cu cine am putea intra în remisie?
.
FOTO: Președinte al Federației Române de Handbal la al doilea mandat, Alexandru Dedu este contestat de generația campionilor mondiali. Și nu numai (📸 Cristi Preda)