Cu sportul la psihiatru

Un strigăt din trecut va putea schimba ceva din viitor?

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla sub Ceauşescu, ci sub urmaşii lui.

O istorie a ororilor

O constatare, nu o scuză: până şi naţiunile cele mai civilizate au corpul brăzdat de orori petrecute chiar în timpuri moderne. Castrarea chimică a lui Alan Turing (cel care a dezlegat Enigma nazistă) în anii ’50 (1950, nu 1850) e una dintre dovezile flagrante.

„L’histoire de l’humanite, ma soeur, est une histoire d’horreur”, îi spune eroul principal din „Invaziile barbare” asistentei preacredincioase arătându-i autostrăzile construite peste gropi comune. Dar asta ştiam. Nu ne convine, nu vrem să aflăm mai multe, întoarcem privirea, respirăm adânc ca pentru a scoate din plămâni aerul rânced al unor asemenea poveşti şi mergem mai departe.

Acelaşi catarg

Atât că Mariana Cetiner nu a fost abuzată doar în casa de copii sau la închisoare. Ea a fost bătută şi violată în interiorul sportului. Sportul, vitrina celor două tricoloruri, cel cu roşu şi cel cu albastru la catarg, unde educaţia şi performanţa se făceau adesea cu dosuri de palmă şi corpuri strivite.

În Franţa, abuzurile din patinaj şi din multe alte discipline au născut un tsunami în societate. Mi-e că la noi să nu provoace valuri de plapumă sub care să ne ascundem bine.

Roxana Mărăcineanu, un ministru născut în România, a purces la pedepse şi transformări de substanţă în sportul din Hexagon. Sigur se va întâmpla asta şi la noi, cu un nou ministru ale cărui planuri se anunţă ambiţioase. Nu?

Să intrăm în lume!

Ce ar trebui el să afle? De exemplu, dacă mai există asemenea cazuri. Să încurajeze copiii şi maturii sportului să se confeseze. Sportul românesc mocneşte de vorbe nespuse, de lacrimi curse doar în întuneric.

Iar abuzurile pot fi de multe feluri: bătăi, violuri, presiunea de a te dopa, împingerea fiinţei către performanţă până la voma psihică, depresie gravă şi tentaţie de suicid. Lumea e plină de astfel de situaţii – vezi cazurile din ciclism, între care tragedia triplei campioane mondiale Kelly Catlin. Pentru că nu vedem aceste drame nu înseamnă că ele nu există.

De ce mari campioane ale României nu mai vor să scoată un diftong despre perioada în care altfel au obţinut uriaşe performanţe? Se întâmplă asta oare pentru că nu mai vor să-şi amintească felul în care le-au obţinut? Într-o bună zi, magma aceasta va ieşi la suprafaţă. Dar atunci va fi prea târziu pentru toată lumea. Viaţa de film a lui Cetiner o dovedeşte.

Preşul de sub vitrina cu medalii

Un sport responsabil ar trebui să fie capabil să vadă nu doar medaliile, oricum din ce în ce mai rare, ci şi rugina din spatele lor. Cei din generaţia care a apucat să crească sub comunism ştiu cât de greu le-a fost să înţeleagă că bătaia nu e ruptă din rai (ce cretin pervers a putut să inventeze o asemenea aberaţie şi s-o plaseze în interiorul unei religii a iubirii?!), că pentru a face educaţie trebuie să te educi, că a avea o poziţie de forţă în legătură cu cineva nu înseamnă că poţi dispune de acea persoană.

Cine a funcţionat în sport încă din anii ’90 a tot văzut palmele, bruscările, urletele animalice ale antrenorilor. Şi sportivele strivite de manifestările tiranice. Lesne de imaginat ce se întâmpla când nu erau martori de faţă. Sau în lungile cantonamente, care ascundeau poveşti de groază.

Pentru cei ce vor veni

Avem dreptul de a crede că aceste lucruri au dispărut? Şi cum ar fi putut să se întâmple asta fără să fi existat un veritabil proces de conştiinţă şi de conştientizare? Fără vinovaţi nu există vină.

Mariana Cetiner a dat nume. Indiferent de imaginea de om zdruncinat şi de poticnelile de memorie, aceste dezvăluiri trebuie investigate. Pentru Cetiner va fi prea târziu, dar e posibil să fie fix la timp pentru alte victime. Sportul întreg trebuie să stea în faţa oglinzii şi să vadă nu doar ce face la Jocurile Olimpice, ci şi la Jocurile Animalităţii. Sportul nostru trebuie să se trateze. Altfel va rămâne un perpetuu complice al derivei umane.