Generaţia de AUR

În timp ce ne certam pe Ianis, Hagi, Rădoi, naţională iote ce răsărea din tribunele goale!

„Cine-s ăştia?”. Întrebarea a traversat crispată sufrageriile, s-a înşurubat printre decorațiunile de sezon, a schiat pe praful de pe „bibilotecă”, a patinat peste parchetul zgâriat de zgubiliticul de câine (Da’ du-l, dragă, la mă-ta, că m-am săturat de el!”). Până şi firul de la undiţa pescarului chinez a frisonat. Cine sunt ăştia, dom’le? O alianţă pentru o uniune cu o ţară suverană, Moldova. Ce mai e şi asta?! Mulţi aflăm acum că după ani de zile ne-am procopsit din nou cu o formaţiune naţionalistă. Ce făceam, dormeam?!

Poporul din umbră

O alta, mai mică, branduită „fără frică”, a aflat mai demult despre acest partid-mişcare-galerie-procesiune şi nu a ezitat. A votat cu sete pentru cei care le-au vorbit pe limba lor. Pe religia lor, pe frustrările lor, pe lehamitea lor, pe resentimentele lor. A votat pentru tot ce se ridică declarativ – aproape declamativ – împotriva a tot ceea ce e şi în care nu se regăsesc. În afara celor care sunt mânaţi ca turma la vot de boierii locali, ceilalţi români se comportă de alegeri astfel: nu se duc la vot / se duc la vot şi votează împotrivă / se duc la vot şi votează antisistem. Până mai ieri aceştia din urmă nu puteau decât să-şi anuleze votul. Acum au AUR. Co-condus de un cetăţean care a luat din tribune tupeul şi a dus acolo politica.

Românii verzi

George Simion, aşa cum se arată în Gazetă, e lider al grupului „Uniţi sub tricolor”, între realizările căruia se află scandări xenofobe şi mesaje cu acelaşi caracter la adresa lui Camora. „Am învăţat mai mult în peluză decât în toate şcolile prin care am trecut (bravo învăţământului românesc! – n.a.). Principiile asimilate vieţii ultra’ sunt unele sănătoase şi pot fi aplicate în viaţa de zi cu zi” (citează gsp.ro). Aşa că atunci când mi-a căzut în mână broşura „România are proiect de ţară” am deschis-o plin de speranţă. Indiferent ce aş putea crede despre acest partid, măcar declarativ aveam să găsesc o referire la ceva ce are legătură cu sportul, fie şi pe filiera unei galerii controversate.

Păi ce facem cu trecutul?

Surpriză! Niciun cuvinţel despre ce valori demne de a fi implementate la nivelul întregului popor ar fi extras respectivul domn din viaţa de fan. Ca şi cum nici n-ar fi trecut pe acolo. În rest de toate pentru toţi. Singura legătură cu fotbalul: „Ne mai bucurăm doar când străinii ne asociază cu Mircea Eliade, Tristan Tzara, Helmuth Duckadam şi Dacia 1300 (…). Doamne fereşte să amintim noi asta, că imediat suntem catalogaţi drept extremişti, patriotarzi, protocronişti şi câte şi mai câte! Românii nu au voie să se mândrească cu cine sunt!”. E puţin, stimabile!

Oamenii cu care ne umbrim

Şi, în plus, cu ce ni se propune să umflăm pieptul? Cu doi creatori care au produs mare parte din operă pe alte meleaguri, cu un erou sportiv înlăturat repede pentru că n-a fost de acord cu un blat şi cu o maşină copiată după un automobil francez. Mari motive de mândrie, într-adevăr! Dar toate acestea, fireşte, nu contează pentru cei care au catapultat în parlament o formaţiune cu lideri având discursuri xenofobe, homofobe, naţionaliste, unioniste, suveraniste. Pentru ei contează cineva care să umple locul părăsit de politicienii clasici, ocupaţi cu găinăriile clasice.

Istoria se repetă pentru repetenţi

Că „feţele noi” vin din tribună, din biserică, din Cosmos sau dintr-o peşteră e prea puţin important. În timp ce citeam broşura amintită, pe Digi 24 rula un reportaj cu un sat de lângă Bucureşti, plin de noroaie şi de oameni care urlau prin toţi porii că nu sunt reprezentaţi de nimeni. DE NIMENI! Ei, iată că acum a apărut cineva. Cu un steag, o cruce, o altă hartă. Ce simplu! Hai România!