Young Guns

Într-un fotbal care supurează de rana Craiovei, privim uluiţi la foamea de existenţă a unor băieţi în detentă către o lume poate mai sănătoasă

Vin din altă lume. Vin din viitor. Ne aduc de acolo speranţă şi mînie, ne dau […]

Într-un fotbal care supurează de rana Craiovei, privim uluiţi la foamea de existenţă a unor băieţi în detentă către o lume poate mai sănătoasă

Vin din altă lume. Vin din viitor. Ne aduc de acolo speranţă şi mînie, ne dau cu o mînă şi ne dojenesc cu cealaltă. Sînt oamenii care vor fi, cu proiecţia a ceea ce ar putea fi. Ceva din demersul lor fotbalistic a părăsit deja prezentul. Le e ceea ce francezii numesc „fringale” cu un termen inexistent în limba română şi care înseamnă foame violentă, cotropitoare. Sînt, cum s-ar zice, hămesiţi. De glorie, de bani şi de alt fotbal, chiar dacă deocamdată nu îndrăznesc să o spună sau chiar să o gîndească. Deşi ar trebui. Plusvalorea nu se socoteşte la numărul de ani decît la proştii solemni şi nu ţine doar de goluri din foarfecă. Ci şi de cuvinte care taie, mai ales cu trecutul. Ţucudean, Grozav şi compania de prunci flămînzi ne promit că o să fie mai bine dacă o să avem grijă de ei. Chiar împotriva lor înşişi. Dar ei sînt cei care trebuie să aibă grijă de noi, o generaţie care a ratat cu poarta goală.

Fascinant mi se pare detenta lor către gesturile fotbalului mare. Capacitatea  de a absorbi valoarea din ceea ce văd la televizor, dorinţa ascunsă de a înscrie în finale mondiale, visurile nebune pe care le ghiceşti în execuţii care luminează terenul. Evident, sînt încă făpturi fragile, lut moale. Exultarea e interzisă. Dar nu trebuie să ne fie frică să-i provocăm către bine. După Supercupă, Cosmin Matei n-a mai rezistat : «Să mergem la mare!». În interviul de luni, Ţucudean răspunde : «Nu mă duc nici la mare, nici la Arad, mîine am antrenament». Doi oameni de 21 de ani. Două traiectorii. Refuz demonizarea lui Matei. În fond era impulsul de vară al unui tînăr care ia bac-ul şi o ţîşneşte către apă dezbrăcîndu-se din mers. Dar e de ciulit urechile la Ţucudean, un tip cu proiect, care a început să ştie că Ferrari-ul de la bunicu’ poate fi o ghiulea de gîtul carierei lui. Iar Grozav, atacantul care marchează metronomic, tocmai şi-a făcut o freză normală. N-avea nimic nici cealaltă. Trăim, din fericire, o lume deschisă către orice. Dar Gicu pare şi el în curs de a pricepe, după aventurile de la Standard, că lumea e şi neiertătoare. Că a fi mai cu moţ mai înseamnă şi să-ţi pui mereu faptele la nivelul coafurii.

Gicu şi George sînt, în această vară sufocantă, oameni prin care respirăm. Nu-i nici o garanţie că mîine nu vom intra în apnee în ceea ce-i priveşte. Dar sînt semne că ne aflăm la o balama a destinului. Cîţiva ochi privesc dincolo de mare, către lumea mare.