Astra la vista, bebe!
Alibec se revoltă. Astra nu poate în Europa. Dar poate multe altele neputute de alţii

Când cobori dintr-o maşină care costă de 250 de ori mai mult decât suma cu care eşti remunerat (fără a fi doctor) faza are ceva din Stan şi Bran. Sau din Bran şi Bran, că la Astra sunt mai mulţi cu acest profil, din tribună până pe gazon.
Interesul lui Denis
Alibec s-a oprit să vorbească reporterilor după un amical la Giurgiu, blocând ieşirea şi fiind apostrofat tot amical (totul e amical zilele ăstea) de alt şomer tehnic de lux, Gabi Tamaş, care, terminându-i-se contractul abrupt, nu ştia dacă s-o ia spre Dunăre ca să joace sau ca să pescuiască. La această fenomenală echipă totul e despre azi, după învăţăturile marilor înţelepţi.
Căci a vorbi despre mâine acolo e ca şi cum ai discuta despre primii colonişti pe Marte. Alibec şi-a trăit, aşadar, clipa de revoltă şi a riscat şutul în fund verbal al „starostelui” Găbiţă cu un scop precis. Îndeobşte un fotbalist nu se opreşte nitam-nisam să dea cuvinte presei dacă nu e obligat sau dacă n-are un „enteres”. Iacătă c-avea.
La bulivară, birjar!
Denis tot vrea să scape din fotbalul ăsta după ce a ratat trenul când era tânăr – dar el pare veşnic tânăr dintr-un anumit punct de vedere… Vrea să vadă ce-i poate piciorul într-o lume mai civilizată, după ce a bifat mai toate prostiile din îndrumarul „Cum să mori speranţă după ce te-ai născut talent”.
Alibec a răbufnit după ce a aflat că Astra n-a luat licenţa de Europa deşi e în play-off-ul L1. „Orice jucător vrea în cupele europene. La vară, cred, voi pleca!”. În subsolul acestor vorbe e un deget către un obraz gros cât pielea de elefant. Adică banii la timp nu ni-i dai în formă continuată, ne bagi în şomaj tehnic, ne şantajezi, noi facem totuşi performanţă şi acum aflăm că degeaba am făcut-o? Pe bune?!
Gaşca veselă până la mişto
Alibec a intrat greu prin spaţiul îngust lăsat de portiera-fluture după ce a trimis clubului mesajul de adio. Va fi amendat, a spus Dani Coman. Apropo, el cred că are cea mai ingrată meserie din lume, între un vestiar plin de bogaţi duşi de nas şi un patron a cărui strategie e alcătuită adesea din trei cuvinte: descurcă-te fără bani!
Alibec ştia ce îl aşteaptă. Dar dacă nu suportă ceva băieţii ăştia – el, Budescu, Tamaş – e să-i iei la mişto. Râdem, glumim, facem un grătar, bem un şpriţ, însă totul are o limită. Problema lor e că la Astra limita e din gumilastic. Limita sunt astrele de pe cer.
Secretul astrei secrete
Dar ghiciţi ce? Aşa a ajuns Astra an de an în play-off! Aşa a luat un titlu şi a trecut Revelionul în Europa. Cât de trăsnită e chestia asta? Cum se poate face performanţă acolo? Trebuie să existe o cauză obiectivă. Şi există. Acest club are faima unui sat de vacanţă pentru copiii rebeli ai fotbalului nostru, cei care nu încap în disciplina niciunui alt club.
Aici ei sunt mai liberi ca oriunde, îşi negociază antrenamentele şi cantonamentele, şi pare că au găsit Graalul: practică fotbalul de plăcere. Cu ambiţia subscrisă de a le arăta celor care nu i-au vrut aşa cum sunt cât rău le pot face pe teren. Astra e o oază. Seacă de bani, însă inundată de libertate, un soi de falanster balinez.
Sigur, când se termină cocteilul de sub pai şi încep să soarbă în gol încep şi necazurile. Azi Europa e „pa!” şi unii îşi flexează nişte muşchi. Dar în azi-ul care va fi mâine o vor lua veseli de la capăt. Pentru că în acest mic paradis dunărean nu poţi avea şi ştiuca, şi icrele. Chiar şi aşa, ce viaţă, măi băieţi!