Magie cu Orlando

În lipsă de activitate, lumea se joacă de-a sportul. Performanţele sunt doar virtuale. Cum ar fi să.... ? Ce-aţi zice dacă... ? Pe terenul ăsta suntem campioni mondiali, ne-am antrenat la greu

Suntem primii pe glob la telemuncă, fraţilor! Bucureşti a luat faţa lui Houston, Atlanta sau Los Angeles. Normal. Noi suntem „tele” orice. Teleaşti, telepaţi, telefeerici. Câteva butoane şi lumea e a noastră. În clasamentul ăsta Orlando nu se vede. Dar există, pentru că e o telefericire nespusă să auzi zi de zi cum Florinel Coman se transferă în acel oraş.

Vedeți voi la anul!

Pentru schimbare, acum nu se mai transferă. Cică, zice guru impresarilor, oferta ălora n-ar fi fost serioasă. Serios!!! Şi noi care, obişnuiţi cu temeinicia unor astfel de „informaţii”, crezuserăm că gata… Ce surpriză! Nu-i nimic, suntem consolaţi (căci, evident, suferim teribil la auzul unei astfel de veşti), cota lui nu scade. Păi da, fireşte, cum să scadă, adică din ce? De unde? „Gigi riscă pentru a câştiga. Aşa a făcut mereu şi a obţinut sume mari (…). Mai staţi un an şi jumătate şi vom putea vorbi despre transferuri pe bani mulţi”, zice Ioan Becali. Dincolo de acest termen căruia nu i se dă nici o justificare (finalul pandemiei? Recunoaşterea enormei valori a fotbaliştilor români, ocultată azi de malversaţiunile satanice ale societăţilor secrete care vor să ne ţină în beznă?) ar fi simpatic să apelăm la memorie, că doar n-om avea boala aia, nu-i fie cu supărare lui Gnohere.

Ca Făt-Frumos, într-un an cât alții în zece

Există şi rezistă mitul unui patron care vinde într-o zi cât alţii în zece ani. A fost odată ca niciodată un timp în care acest lucru era (aproape) adevărat. Ultima oară a fost cu Stanciu, dat la Anderlecht (ce-şi mai frâng ăia mâinile cu care au plătit!) pe 10 milioane de euro, rotund. Unii au senzaţia mincinoasă că a fost ieri. Ntţ, au trecut patru ani! De atunci singurele mari tranzacţii au fost Budescu la Al Shabab şi Benzar la Lecce, în total 4,5 milioane. Că Alibec la Astra pe 1,4 milioane e o chestiune de cercetat de alţii. De fapt, clubul a dat marile „lovituri” între 2009 şi 2014. Rădoi, Stancu, Chiricheş şi Gardoş i-au adus spre 30 de milioane, conform Transfermarkt. E o întâmplare că Gigi Becali de atunci vindea într-un an cât Gigi Becali de azi în zece?

Ca la Monopoly

Varianta oficială e că ţine la preţ. Dar asta merge la Monpoly, unde e jumătate de negociere, jumătate de noroc. Ţine mult de zar. Adevărul e că norocul s-a dus odată cu chix-urile date de celelalte transferuri. Cluburile care au luat români n-au făcut bani din revânzarea lor. De ce ar cheltui azi sau mâine, peste un an şi jumătate sau în preziua Judecăţii de Apoi sume impresionante pentru produse cu o astfel de istorie, fără performanţe internaţionale?!

Prețul corect e mai mic

Povestea asta aduce cu aşteptarea la nesfârşit a numărului câştigător. Dar el a venit deja şi s-a numit Anderlecht, notre respect pour avoir tant depense! A venit şi s-a dus. Acum, s-o fi gândind vânzătorul isteţ, e vremea să cercetăm şi locuri în care nu am ajuns să dezamăgim. Căci mereu e câte o Americă de descoperit! Mitriţă acolo nu e rău, deşi n-a putut să-şi ducă echipa în fazele finale ale campionatului.

Orlando pare fix entitatea bună de jumulit. Aproape 10 milioane de dolari a fost anunţat preţul corect. Transfermarkt îl evaluează mult mai jos şi îl compară cu destui alţii din ţări care au dat jucători confirmaţi sau care evoluează în campionate mai bine cotate. Ce magie trebuie să se întâmple la Orlando ca băiatul nostru să le ia faţa tuturor? A, da, ăia să nu vrea să meargă în singurul mare oraş din Florida fără plajă. Altfel, jucăm jocuri.