Nicu’ ceferistu’

Un meci invizibil, ca acelea pe care le jucăm acum

M-am mai uitat o dată pe CV-ul lui. Nu, n-a jucat acolo. Deloc. E de prin zonă, dar a trecut repede munţii către Est şi apoi a coborât în Sud, a devenit mitic, predestinat unei cariere mitice.

Îl trage ața către micul Eden

N-a fost să fie, dar nici n-a eşuat cu zgomot. Doar că n-a fost acolo. A, da, acum un an şi jumătate s-a vorbit c-o să fie, dar s-a dovedit că nu. Deci nu. Nicolae, fost Nicuşor, Stanciu, fotbalist corect la scara istoriei tricolore, bun pentru epoca noastră, n-a jucat pentru CFR Cluj niciodată. Dar dacă îl asculţi e ca şi cum ar fi făcut-o. Sau ca şi cum acela e locul către care îl trage aţa, un mic Eden la care visează.

Care e legătura? Mai bine care n-ar fi: a făcut epocă la FCSB, care e faţă de CFR precum covidul cu săpunul. Nu identificaţi, vă rog, cine e ce!

Dosarele 10

Deja venirea lui Chipciu la Cluj, altfel văzut adesea în preajma fecesebiştilor notorii la meciuri, a creat senzaţie. Dar Alex a explicat. Şi apoi era de înţeles, acolo i s-au oferit un contract bun şi un grup solid. Dar pentru Stanciu e de Dosarele X. Sau Dosarele 10, după numărul care nu-i place.

„Sincer, da (adică da, şi el ar alege CFR). Am vorbit și cu Alex, dar nu cred că l-am influențat cu ceva. Atunci când mi-a cerut părerea, și eu i-am zis că aș alege CFR-ul”. Păi, de ce, nu de la FCSB a devenit cel mai scump transfer din ţară în afară, după două titluri o Cupă şi două trofee ale Ligii câştigate? O, dar continuarea e şi mai tare! „Sper să fie bine şi să câştige din nou campionatul!”.

În comediile de mai demult ar fi urmat un zgomot de multe oale răsturnate. Bang, zdrang, badazdrang! Îţi vine să te întorci către cei de la care a plecat din România şi să-i întrebi: „Ce rău i-aţi făcut, fraţilor?”. Pardon, nu ştiu de ce folosesc pluralul…

Alegerile avantajoase

Totuşi, e atât de bizar că unul dintre cele mai valoroase produse la export e implicit atât de vehement contra acestei echipe cum nu e alta din cauza (da, câteodată şi datorită) patronului ei? Să judecăm. CFR l-a dorit într-un moment de răscruce al carierei, nu FCSB. Deocamdată la CFR nu s-au tăiat salarii, în vreme ce dincolo ele sunt deja înjumătăţite.

Iar când Chipciu, colegul său de viaţă grea de la Anderlecht, a ajuns în Gruia, Becali le-a urat rivalilor să-şi ia ţeapă cu el. Astea toate se adaugă anilor în care era trecut şi Nicolae prin fierăstraiele declaraţiilor.
Sigur, Stanciu nu cunoaşte CFR-ul din proprie experienţă (au pătimit şi acolo destui, din partea conducerii sau antrenorilor), dar probabil că demersul ceferist i se pare mai serios, mai bănos şi mai puţin greu de trăit la o adică.

Şi nu se ştie niciodată când te trage aţa sau te împinge viaţa înapoi acasă. Stanciu arată a om care n-a trecut aiurea prin viaţă, chiar dacă n-a făcut mereu alegerile cele mai bune. De-aia se străduieşte acum să le facă în avans pe cele mai avantajoase.

Rivali către același cașcaval

Povestea asta de-a mirării spune ceva despre meciul invizibil dintre cei doi bogaţi ai fotbalului românesc. Pentru ambii jocul ăsta e o afacere, aşa cum o afacere e tot ce are scop lucrativ pe lumea asta. CFR se străduieşte (poate şi din cauza deficitului de popularitate la nivel naţional) să creeze ceva care să aibă un soi de aură.

Sigur, vânând la fel de aprig banii, dacă nu şi mai şi. De partea cealaltă, entitatea supremă practică un cinism de o sinceritate dezarmantă. În sensul în care a la long pare că se dezarmează singură. Dovada nu e de căutat mai departe de arhive. Că din asta trăim cu toţii acum.