Caro Carlo

E vremea confesiunilor, a cuvintelor din umbră scoase la lumină, a părerilor epocale, a prostiilor

Din tot ce a spus Carlo Ancelotti celor de la Corriere della Sera au rămas doar vorbele lui Klopp. „Faptul că s-a jucat Liverpool-Atletico a fost un act criminal”, zice italianul că i-a zis neamţul. Ce bine e cu mintea de pe urmă şi cu un prieten care îţi cară discuţiile private prin locuri publice!

Despre lumea răsfățată

Că dacă ar fi făcut un jurnalist aşa, ce şi-ar fi luat-o! Doar că pe Chewing Gum Carlo nu îl linşează mediatic nimeni. Dimpotrivă! Omul e citat în toată media planetei. Nu te poţi supăra. Ne-a livrat un „inside Jurgen” revelator despre prostia patentată a unei lumi prea răsfăţate ca să vadă pericolul, sirotând un cocktail pe plajă în vreme ce dinspre larg se apropie un zid de apă. Oamenilor le place să-i prindă pe zei cu pantalonii în vine, îi face umani, fragili, failibili, îi face ca ei. Şi cam asta ne-a rămas după interviul cu Ancelotti, „porumbelul” lui Klopp. Dar ce nedreptate i-am face lui Carlo să ne oprim la doar atât!

Avionul fără benzină

Ancelotti anunţă semi-Apocalipsa. Zice, aproape cu aceleaşi cuvinte ca Hagi, că business-ul fotbalului se va contracta şi că nimic nu va mai costa ca înainte. Gică al nostru a văzut bine, 50% mai puţin, la tot. Reduceri de vară-toamnă-iarnă-primăvară şi ce-o mai veni. Mulţi îl critică dur pe patronul FCSB pentru că a tăiat fix atât din salarii. Dar tot el le-a făcut incredibil de mari, fapt pentru care de asemenea era tamponat. Retribuţiile lui Man sau Haaland sunt precum veniturile celor care vindeau case cu trei mâini înainte de criza financiară. Azi aveau trei decapotabile, mâine făceau coadă la oficiul de plasare a muncii. Fotbalul de lux e un avion care stă în aer atât timp cât lumea îi bagă combustibil în rezervoare. Altfel, are soarta oricărui obiect la 10.000 de metri, în vreme ce majoritatea planetei merge pe pământ. Dacă n-are benzină, o ia pe jos.

Îi mai rămâne de gumă de mestcat

„Fotbalul e ultima mea prioritate! Dacă putem termina sezonul, bine, dacă nu, amin!”. Frumos spus. Simţitor şi egoist. Italian fiind, Ancelotti e branşat la starea naţiunii sale, în cea mai gravă criză de la războiul deschis cu Mafia, când, poate uităm, bucăţi de autostradă săreau în aer cu procurori, judecători şi mulţi alţii care treceau pe acolo. Atunci să fi văzut teroare! Numai că pe Ancelotti nu-l doare contul să i se fâlfâie de ce va fi. Gloria personală e asigurată, banii, şi dacă i se înjumătăţesc, tot îi mai rămân de un TIR cu gumă de mestecat, în vreme ce alţii au început să strige de foame pe străzi. În fotbal, bine o vor duce cei ca Ancelotti. Ceilalţi, zeci de mii, vor avea soarta milioanelor de mici întreprinzători: vor cădea în gol. Să nu ne facem că nu vedem dramele care stau la coadă ca să prindă un loc la Actualităţile ocupate cu tragedia.

Gata cu sclavii internetului!

În fine, Ancelotti îşi exhibă latura ecologistă. „Apa lagunei la Veneţia nu a fost niciodată mai clară şi mai curată, aerul s-a schimbat, străzile goale sunt spectaculoase”. Da, pentru un milionar cu aerul de a se fi instalat în senectute poate fi înălţător. Şi bomboana: „E un fel de revoltă a Pământului împotriva Omului. Şi dacă şi Internetul explodează, am câştigat. Gata cu sclavagismul smartfoanelor, înapoi la relaţiile personale!”. Victorie! Înapoi în abac, la muiat mina creionului în salivă, la „Alo! Vorbiţi?”, la cumpărat fizic – din izolare, nu? – orice necesitate, înapoi la ştiri care ajung peste vreun an, doi, dar care îţi sunt de folos azi, mâine.

Cei care cred că rearanjează lumea

Faptul că o parte a umanităţii nu-şi mai scoate capul din reţele de socializare nu înseamnă că altă parte trebuie să sufere în termeni de democraţie, de circulaţie a bunurilor şi serviciilor, de mobilizare rapidă pentru cauze, tocmai, planetare. Simpatic, Carlo. Asta e epoca, oamenii răbufnesc, rearanjează lumea. Au revelaţii, „refulaţii”. Visează revoluţii. Cu atât mai aspre cu cât au mai puţine de pierdut. Dar poate că ne-om reveni. Din toate bolile.