Bip, bip, bip

Cum ar fi să trăim într-o lume mai bună?

Circuitul e destul de nasol. Calificări zănatice şi toată porcăria politică. Aşteptarea, concurăm, nu concurăm. În Bahrain, toţi au un gust de petrecere ratată. Christian Horner, managerul Red Bull, e cu […]

Cum ar fi să trăim într-o lume mai bună?

Circuitul e destul de nasol. Calificări zănatice şi toată porcăria politică. Aşteptarea, concurăm, nu concurăm. În Bahrain, toţi au un gust de petrecere ratată. Christian Horner, managerul Red Bull, e cu ochii pe taurul său. Raikkonen tocmai a încercat o depăşire. Degeaba. Vettel is back in business. Urletele motoarelor acoperă urletele protestatarilor. Căştile. Dring, dring! Telefonul. Christian priveşte disperat spre cer. „Chris? Ja, gut, eu sînt. Mă auzi?”. Îl aude. Dar n-ar vrea. „Cine e?”. „Ach, cine?!!! Eu”. Pauză. „Didi. Mateschitz. Să-ţi fac o hartă?”. Chris oftează. „Nu, patroane. Eram atent la cursă”. „Fii atent la mine! Sebi se joacă. Cu focul. Finlandezul ăla zănatic era să-l ia pe turnantă”. „Nu te teme. Totul e sub control”. „E sub control, pe teufel! Să ia curbele mai sec! Să-i dea nadă! Să schimbe mai repede! Ai priceput?”. Christian înghite în sec. Vrum, vrum! Maşinile zboară. „Hai, că altfel vă dau aripi la toţi”. Bip, bip, bip.

„De ce se ridică din şa? Ce, a şi obosit? Păi, de-aia vă dau bani pentru toate alea, că nu mai zic să nu m-audă cineva?”. Patrick Lefevere are senzaţia că i s-a înfundat o ureche. Tom Boonen e evadat în Paris-Roubaix. Tocmai ieşise de pe un sector pavat cînd a sunat şeful cel mare. „Adică?”. „Adică să nu-mi dea emoţii. Băi, eu nu vreau să cîştige, vreau să-i umilească, m-ai înţeles?”. „Marc, nu i-am umilit destul?”. Pauză. Pe fundal se aude muzică simfonică. «Vezi ca nu cumva de mîine să fiu Mr. Coucke pentru tine. Să tragă mai tare! Şi să nu aud că a sărbătorit prin vreun club. Hai, pa!». Bip, bip, bip.

Magnus Andersson, mare jucător, mare antrenor, se aştepta la felicitări după eliminarea Barcei în Liga supremă a handbalului. Nici gînd. „Prea puţine mingi pentru Mikkel. Ce mă interesează că dau pescarii ăia islandezi gol? Am băgat milioane pentru danezii mei. Mikkel Hansen trebuie să paseze şi tot el să marcheze!”. Magnus s-a făcut minimus. „Kasi, am bătut campioana!”. „Nu, tată! Eu, Jesper Nielsen, cu magazinele mele second-hand, cu bijuteriile vîndute nemţilor am bătut-o». «Mergem la Koln, în Finala de patru!». «Echipa merge. Tu, nu ştiu. Mă mai gîndesc». Bip.

Revede meciul. A mia oară. Traseele minunate, un drog. E atît de bine. Şi atît de rău. Cineva îi întinde un telefon. «Pep? Sînt Joan”. „Joan cine?”. „Joan oricine. Reprezint un grup de acţionari catalani. Am vrea ca echipa să tragă mai mult la poartă. Şi să nu-l mai bagi pe Tello! Şi mai odihneşte-l pe Xavi. Aupa!». Bip, bip. A doua zi citeşte şi aude un milion de explicaţii fanteziste ale plecării lui. Îi vine să rîdă. Şi să plîngă.

Nu credeţi? Greşiţi. Habar n-au ce-au dărîmat o dată cu Zidul Berlinului.