La piaţă
Dinamo e scoasă pe tarabă cam aşa cum a fost scos ARO-ul din care Tovarăşul făcea cu mâna poporului. Diferenţa e că urâţenia aia a fost până la urmă vândută

Indieni, arabi, afacerişti DNA-bili, italieni invizibili, aventurieri, personaje în burnuz sau cu blugii rupţi, chipurile, de prea mulţi bani în buzunare, oricine s-a trezit într-o dimineaţă cu un pic de greaţă s-a gândit să se dreagă cu o intenţie de cumpărare a unui club care se vinde pe un leu. Un leu plus o mulţime de leoparzi ascunşi prin tufişuri după un gard vopsit (adesea de ultraşi).
Lucescu de la Rapid sau de la Dinamo
Ai senzaţia că acolo se desfăşoară un experiment nebun, asociaţiile de fani se bat între ele, nume istorice ale clubului îşi încrucişează vorbele ascuţite, patronul îi afuriseşte pe cei care îi pun leul sub semnul unei inflaţii galopante, până şi jucătorii rămaşi se iau de cei plecaţi – Puljici dă cu trădare în Nistor. E o vraişte de zile mari. Aici intervine Mircea Lucescu. De unde? De la un meci al Rapidului. Important detaliu. Marele antrenor stă între Dinamo şi Rapid ca un judecător de pace. Sau de război, în cazul ăsta. Rapid, iubirea târzie, e o tribună de pe care poţi săgeta prima mare dragoste ajunsă cu minţile rătăcite. Lucescu nu e tandru. Nici nu trebuie. De pe piscul vieţii îţi permiţi multe. Iar cei care urcă în urma ta au de evitat bolovanii care vin de sus. Aşa a fost mereu.
Alunecare în mistic
Interesul şeicilor din Emirate e un fake news, Badea trebuie să preia Dinamo, datoriile nu sunt de două, ci de 7-8 milioane de euro. Şi nu înţelege cum a fost înstrăinată o parte din Săftica. Bang! Răspunsul patronului de la Rin e despre „a mă-tii”. Că Lucescu n-a făcut nimic pentru Dinamo, că merge mai mult pe la rivale, că se face de râs, că o dă în penibil etc. Şi aceeaşi mantră: ori deschideţi punga, ori închideţi gura! Nervii sunt la cer. Asta a ajuns clubul, un butoi de pulbere şi umori, o alunecare necontrolată către „Doamne ajută!”. Căci asta pare a fi singura soluţie, un miracol divin.
Mina, nu de aur, de la Săfitica
Într-un singur punct, de altfel, Negoiţă e de acord cu Lucescu: că povestea cu arabii e o poveste. În rest, ceaţă. Badea să preia Dinamo? Păi n-a mai avut-o? N-a lăsat-o, alături de ceilalţi acţionari, în posteriorul gol, de a trebuit băgată în insolvenţă? Apoi datoriile. Nici dacă ar fi de peste trei ori mai mult decât spune Negoiţă n-ar fi enorm pentru un nume ca Dinamo. Ce nu înţelege, poate, Negoiţă e că nimeni nu vrea să păţească fix ce zice el că a păţit, adică să nu ştie ce cumpără, să rişte să ia o livadă cu potenţial roditor, dar plină de mine antipersonal la rădăcină. Şi, da, întrebarea cu Săftica trebuie lămurită. Mircea Lucescu pune pe tarabă nişte subiecte.
Umbra lui (nea) Mircea
Un patron disperat să vândă nu ar trebui să se supere, ci să răspundă. Punct cu punct, de o sută de ori dacă e nevoie. Aşa e în fotbal, unii şi-au căpătat dreptul de vorbi şi de a fi ascultaţi. Fotbalul nu e afacere de birou, acolo unde un fost angajat e dat pe mute. Fotbalul e plin de măreţe umbre. Asta e umbra lui Mircea în Ştefan cel Mare. Curat istoric.