Un an bum!

Poate ne vom trezi și nu vom mai fi doar gazde pentru proiectele altora

Două ştiri în ultimele zile despre cum Guvernul Ungariei investeşte în două academii de fotbal, la Oradea şi la Satu Mare. Acelaşi guvern care susţine o echipă de liga întâi, Sepsi, şi una de liga a doua, Czikszereda, tot aici. Guvernul, acolo, e de fapt e un singur om, Orban Viktor.

Omul cu mână liberă

Un tip pus pe lista ruşinii alături de Trump, Bolsonaro, Boris, Le Pen de toţi emiţătorii de opinii cu vederi liberale (hopa şi cei de la U2 în megaconcertul de la Berlin!) şi mustrat adesea de UE pentru tendinţele autocrate, incluzând sugrumarea presei libere (imaginea a doi parlamentari ai opoziţiei scoşi în şuturi dintr-un post TV pro Orban e şocantă!). Omul care l-a demonizat pe Soros e pus la colţ în vorbe, dar are mână liberă în fapte. Şi se foloseşte de ea cu bucurie.

Scenetă cu Maradona

E tipul care transmite naţionalei de handbal fete a Ungariei după înfrângerea în faţa României că viitorul e al ei şi e cel care intră în sala în care se ţinea un concurs internaţional de scrimă ca să-l întrebe pe responsabilul evenimentului, în clasic stil de prim-secretar, dacă totul e în regulă şi dacă mai are nevoie de ceva. Cam cum i-a transmis un Maradona plutind în lumile lui unui Federer emoţionat aiurea că dacă are nevoie de ceva în Argentina să-l sune pe el, că-l rezolvă. Chiar, uite o idee, El Pibe d’Oro(or) selecţioner al ţării vecine. S-ar înţelege, cred, de minune cu angajatorul lui.

Orban al lor și Orban al nostru

În acest spaţiu istoric în care încearcă a convieţui sau, dimpotrivă, a se război culturi diferite care e soluţia? Aceea a unui Orban vorbind ferm şi răspicat, apăsând pe butoane şi rezolvând pe scurtătură problemele, cu bani publici pentru care nu dă socoteală, sau cea a celuilalt Orban, vorbind moale şi aşezat, reprezentant al unui stat care vieţuieşte de pe azi pe mâine şi de pe un împrumut pe altul, fără viziune, fără strategie, fără planuri, fără o politică naţională de sport? O să ziceţi, poate, că o variantă de mijloc e de preferat. Probabil. Dar de unde să o iei? O astfel de soluţie presupune un stat matur democratic şi/sau eliberat de revanşe istorice. Îl vedeţi pe aici, pe undeva prin preajmă?

Ei seamănă, ei culeg!

În schimb, suntem martorii acestui fenomen al ocupării spaţiilor lăsate de izbelişte, ceea ce face Orban V. în patria lui Orban L. Tinerii aflaţi unde guvernul unei ţări construieşte pe teritoriul altei ţări au numai de câştigat. Fac sport, capătă o cultură a mişcării şi competiţiei. Dacă se poate (se poate?), fără discriminări. De altfel, Orban hulitul a organizat excelent sportul maghiar, chiar până la o medalie de aur olimpică la Jocurile de iarnă (drept, cu un Shaolin Sandor Liu între alţii). Există, pentru beneficiarii proiectelor numite, o rampă de lansare. Către ce? Păi, către cei care îi cresc. România furnizează doar spaţiul. Banii, know-how-ul, perspectivele sunt ale altora.

Şi e normal să culeagă cei ce seamănă, chiar dacă e trist pentru această gazdă bleagă, care nu ştie să-şi organizeze ţara, după cum îi cerea într-un puseu de cinism unul dintre prăduitorii ei de frunte, român neaoş.

În acest an cu Tokyo, de unde, zice Ţiriac, e probabil să ne întoarcem cu buza umflată, marea realizare ar putea fi această reţea de structuri sportive bine gândite, un pariu pentru viitor. O frumoasă mănuşă aruncată, dar cine să o ridice?