Albastru, galben. Roşu!

Ca să învingem Suedia, putem lua exemplul Angliei contra Noii Zeelande, din semifinala Cupei Mondiale la rugby

Cum faci să câştigi un meci pe care toată lumea şi toată raţiunea îţi spun că o să-l pierzi? Întrebarea asta ne bântuie înainte de România-Suedia. Ştiu, în declaraţii vom fi zmei. Dar în interior, mititei. Ne chircim deja. Istoria nu ne dă şanse. Avem două puncte din 12 cu echipele care contează din grupa noastră, şi acum trebuie să facem 4 din 6. Da, fotbalul nu e artimetică. Doar că o calificare la Euro tot pe bază de adunare se obţine. Şi, oricum am socoti, unu plus unu egal tot doi. Cam de câţi bani avem speranţă.

Cum lucrezi la moralul adversarului

„Să ridice mâna cei care cred că ne vom califica!”, a cerut Eddie Jones în conferinţa de presă dinainte de Anglia-Noua Zeelandă. Aşa a început antrenorul Angliei meciul. Evident, nimeni n-a mişcat. Şi de aici începe povestea despre cum poţi câştiga un meci pe care toţi zic îl vei pierde. Întâi de toate trebuie să nu te păcăleşti. Nu spui că şansele sunt egale, că orice se poate întâmpla, bla, bla. Eşti piua a doua şi punct. Apoi începi să lucrezi la moralul adversarei. Constant şi abraziv, Jones i-a jupuit din vorbe pe neozeelandezi de pielea indestructibilă a zeilor. Da, sunt favoriţi, nu, nu sunt invincibili. Pot sângera, pot greşi, se pot prăbuşi ca oricare. Între timp a făcut orice face un David în luptă cu Goliat: a organizat ambuscada. După cum vom vedea.

Haka și bumerangul

Când a venit ora meciului, băieţii în negru s-au aşezat în celebrul triunghi pentru dansul maori. Dar englezii, în loc să stea cuminţi şi să asiste la coregrafia războinică, aproape că i-au înconjurat agresiv. Arbitrii au fost nevoiţi să intervină. Căpitanul Owen Farrell a rămas cu mîinile în şold şi un zâmbet ironic etalat pe tot chipul. Haka n-a mai avut acelaşi efect. Venind la oile noastre, suedezii au început şi ei un fel de haka: ameninţarea cu retragerea de pe teren în caz de scandări rasiste. E o provocare. Răspunsul nu e o altă haka. Mai degrabă: „Lăsaţi mofturile şi hai la joc!”. Pericolul scandărilor stupide există. Dar suedezii nu trebuie să simtă că au acest avantaj.

Sădește îndoiala!

Semifinala Cupei Mondiale de rugby a început de la 7-0 pentru englezi. Un eseu şi o transformare până să se trezească Kieran Read şi ai săi. Iată cum faci cu unii care îţi sunt superiori (şi suedezii ne sunt): până să îşi ia reperele trebuie să-i loveşti. Crunt. Nu mai stai să aştepţi, să te gândeşti la „ce va fi dacă…”, la nemurirea sufletului, nu! Curajul înseamnă asumarea unor riscuri. Suedezii au şi varianta egalului, ceea ce poate fi o capcană pentru ei, aşa cum neo-zeelandezi aveau varianta falsă de a câştiga doar prin prezenţă. Ideea esenţială e următoare: să sădeşti îndoiala în celălalt.

Să nu-l laşi să respire, să-şi adune gândurile, să-l vânezi pe tot terenul şi să-l aduci la starea de a nu mai avea orizont. Atunci va greşi. Aşa au făcut perfizii albioni cu All Blacks. Nu doar că i-au lovit repede în părţile moi, dar au rămas în gâtul lor până la final fără să le dea vreo şansă şi fără să îi readucă în joc prin vreo prostie.

Suedezii se simt superiori, să profităm!

Sună simplu, dar evident că nu e. Trebuie pregătire mentală de clasă mondială. Trebuie înţeles că victoria începe cu construcţia înfrângerii în mintea oponenţilor, Nordicii se simt superiori. Minunat, să profităm! Ok, România nu e Anglia, dar nici Suedia nu e echivalentul Noii Zeelande. De la brexiteri trebuie să luăm capacitatea de a zidi secundă de secundă închisoarea psihologică în care i-au înghesuit pe australi. Nu trebuie, deci, să jucăm ca Spania. Trebuie mai ales să-i facem pe nordici să-şi rătăcească fotbalul. Şi repede.

Că tot e moda asta cu fimuleţe mobilizatoare, ce-ar fi să le arate Contra băieţilor că orice se poate întâmpla chiar dacă mingea nu e rotundă?