Arsenie Boca Juniors 

Anii de hăhăială s-au terminat. Pe capota maşinii nu se mai urcă un om, ci bigotismul lui, o lumină întunecată care atrage toţi fluturii de noapte rătăciţi

Ce se întâmplă acum la echipa cea mai de succes din istoria fotbalului de aici seamănă cu fanatismul japonez de la finalul celui de Al Doilea Război Mondial. O coborâre cu chiuituri în neant, o sinucidere cu fruntea sus şi vorbe mari, imersată în mândria de a muri pe propria limbă, ca orice pasăre.

Mătănii fără număr

Omul providenţial s-a înconjurat de cine trebuie. Un cetăţean cu barbă stă drept ca un iluminat siberian, privind dincolo de această lume mică în care nişte oameni în toată firea aleargă bezmetici după o minge buclucaşă. Un altul, înveşmântat în negru pe o bancă tehnică în doliu fotbalistic, învârte mătănii pe degete convins că numărul de rugăciuni şi nu de goluri îi va hotărî soarta. În tot şi în toate se face voia Domnului. Care e aceeaşi cu a domnului.

Despre prea mult şi prea puţin patron

Epoca e minunată, pentru că e plină de învăţăminte. Şi de deconturi. Şi, mai ales, marchează finalul unor exemple care au setat de decenii viaţa fotbalului românesc. FCSB şi Dinamo sunt exemple perfecte despre cum poţi să o iei pe arătură în două feluri perfect opuse. La FCSB e despre atotputernicia unui om care are ambiţia să hotărească tot cu riscul de a distruge tot. La Dinamo e invers. Acolo, umplut de lehamite şi de incapacitatea de desluşi iţele unei lumi care se perpetuează pe banii altora, patronul a ales să dispară lungi perioade de timp din managementul propriului club. Iar când s-a implicat nu a făcut decât să radă tot ce se construise, bun sau rău, şi să o ia de la capăt. Cu aceleaşi rezultate.

Fotbalul e despre ţară. Şi invers

Ambele exemple de nepricepere dezastruoasă vor fi de acum avertismente pentru toţi cei care vor să aibă succes în acest univers special, dar cu apucături care reproduc în mic tot ce vedem la nivel politic. Povestea antrenorilor lui Becali seamănă uluitor cu aceea a prim-miniştrilor lui Dragnea. Ca şi la FCSB, şeful de la PSD nu avea nevoie de un „principal”, ci de un secund cât mai ascultător. Rând pe rând, însă, Grindeanu şi Tudose, la fel ca Dică, Teja şi Andone, s-au răzvrătit faţă de felul în care li se spărgeau în cap decizii pe care nu le luau ei. Până la urmă stăpânii celor două palate, mergând din ce în ce mai jos, au găsit acele persoane atât de obediente şi marginale încât să le execute ordinele fără crâcnire. Negoiţă, în schimb, a reprodus sistemul unei întreprinderi de stat. Administratorul e cu mintea şi ochii în altă parte, iar angajaţii fac ce vor. Faliment garantat. Atât doar că pentru prostiile firmelor publice plătim toţi, direct. La Dinamo e posibil să o facem prin interpuşi, atât timp cât următorul patron a fost bănuit de afaceri necurate legate de sânul financiar al naţiunii.

Cei întorşi şi cei plecaţi de-acasă

Fotbalul românesc a trăit un moment de cotitură sezonul trecut atunci când în timpul unui meci din Gruia Arlauskis a rămas în poarta CFR-ului deşi de la oficială plecase ordinul de schimbare a lui. Exemplul de la FCSB nu a funcţionat până la capăt din acelaşi motiv pentru care, dacă e să comparăm nu persoanele, ci situaţiile aberante, în nici o altă ţară din blocul comunist european nu a ajuns până la cel mai înalt nivel al statului un limitat precum Ceauşescu. Deşi sunt convins că n-au lipsit candidaţii. Cineva, însă, a avut puterea să se opună şi să spună: „Până aici!”. Chiar şi într-un sistem tembel precum cel comunist în ultimă instanţă putea funcţiona dacă nu o urmă de bun simţ măcar instinctul de conservare.

Yoga, stând în cap

La Cluj au existat oameni pe lângă Varga care să îl frâneze şi apoi să îl determine să renunţe la veleităţile tehnice prin aducerea lui Dan Petrescu. La fel şi la Craiova, unde Rotaru şi-a pus pasiunea de scouter între paranteze odată cu cooptarea lui Piţurcă. Cu Viitorul, unde patronul e în perfectă armonie cu antrenorul, avem deja trei echipe tari care au minţile în ordine. De acum fotbalul s-a despărţit în două clase, cea a profesioniştilor şi cea a habarniştilor. Cu două clasamente. Primul e condus de CFR şi Viitorul. Celălalt, de Dinamo şi FCSB. Diferenţa e că pentru a-l citi corect pe cel de al doilea trebuie să stai în cap. E poziţia firească pentru tot ce se întâmplă acolo.