Serenada
A început cu o glumă şi s-a terminat cu o glumă. E de râs?

De la „m-am obişnuit să mă bată” până la „parcă m-a călcat trenul” a fost un meci în care trenul putea fi deraiat. Dar nu. Logica a fost respectată. Între timp, Halep a pierdut şi locul 1 mondial. Între timp, Simona a râs. A râs mult.
Autoironia ca instituţie
Multă vreme ni s-a părut prea încrâncenată. Am zis că trebuie să se „distreze”, să-şi ia partea de plăcere din tenis. Acesta a fost şi mesajul ei din ultima vreme. Have fun! În lupta cu jucătoarea de categorie grea Simona a părut că se ia peste picior. Autoironia e o mare instituţie. Dar poate fi şi un paravan. Râsul Simonei de după înfrângere a semănat cu un gest de uşurare. Uf, am scăpat! Înainte râsese (iar) atunci când adversara ei a intrat prima în arena de la AO, chipurile din greşeală, deşi acest drept îi era rezervat Simonei.
Legenda care te fierbe la foc mic
I s-a părut funny. Din toate acestea rezultă o modestie care uimeşte şi deranjează într-o lume de prădători. Halep s-a prezentat la lupta cu Serena fără coroană. A fost campioana care întâlneşte legenda. Şi legenda a spus: „Mulţumesc frumos!”. A bătut-o şi a plecat să se uite la desene animate cu Olympia, adevăratul ei meci de iubire, ca după ce ar fi luat laptele de pe foc. Era să dea în clocot, dar a fost atentă şi l-a potolit la timp. Mother, do you think they’ll try to break my balls? De la Pink Floyd citire.
Tenisul ca un foc de tabără
Se pune că Serena e un fenomen. Dar adevăratul fenomen e Halep. Ea a ajuns mult mai sus decât oricine care nu are killer instinct. Pentru ea, tenisul pare o tabără de „cireşari” cu greutăţi, jocuri şi întreceri, o minunată aventură care se încheie cu toţi în jurul focului de tabără depănând poveşti. Serena, dacă ar fi acolo, i-ar pune pe toţi la proţap şi i-ar rumeni bine. Halep, a declarat-o, nu vrea să-şi „distrugă” adversarele. Nu poate. Tenisul, pentru ea, nu e un război. De aceea probabil că şi-a şi păstrat capul pe umeri în vreme ce altele o cam iau razna. Atât că în vârful Olimpului stau numai zei răi şi răzbunători.
Nu mai e a noastră!
Halep nu e o zeiţă. E sarea pământului. De aceea Halep nu ne mai aparţine. Trebuie să înţelegem asta. Ne reprezintă, pentru că aşa vrea, dar nu ne mai aparţine. Ea este a lumii. Dacă scoatem nasul din mămăliga noastră, vom observa un univers de comentarii, pasiuni, admiraţie sau contestare care se învârte în jurul ei. Pe un site străin tocmai s-a încins o dezbatere aprinsă a celor pro Williams cu cei pro Halep. Fascinant! Mulţi se regăsesc în Simona. Pentru că majoritatea omenirii nu are calităţi de Zeus feminin ca Serena sau aere de manechin în mal d’amour ca Şarapova.
Majoritatea e mică, muncitoare, plină de angoase şi fără niciun cadou de la viaţă. Şi supusă greşelii. Şi o ia de la capăt în fiecare zi. Ca Halep, acum.