Fără handbal

Fetele şi-au uitat handbalul la Brest. Noroc că în Franţa sunt autostrăzi şi avioane între orice şi orice

Un tip picat din Marte ar fi cerut o anchetă după vizionarea meciurilor României cu Norvegia şi Olanda la Euro de handbal fete. Nu te poţi plimba prin ceruri miercuri, iar duminică să râneşti prin Iad. E ceva ce sfidează raţiunea! Dar noi am trăit, vorba unui prieten, vremuri grele. Am mai văzut d-astea. Ce n-am văzut, tocmai, e o evoluţie ca aceea cu Norvegia, deţinătoarea titlului, cea mai medaliată echipă din lume. De aceea poate că disperarea noastră de după non-meciul cu trupa condusă din poartă de Tess „Lara Croft” Wester, frumoasă şi „mortal” de eficientă, ar trebui să poarte un amortizor. În mintea fanului bâzâie întrebarea: cine suntem, de fapt? Răspunsul stă încapsulat în jalnica evoluţie de la Nancy. Şi nu e neapărat unul care să ne trimită la ghilotină.

Am jucat cu Olanda. Cercetaţi istoria ultimilor ani ca să vedeţi cine e. Din 2015, anul şi medalia. Dacă am căzut de sus, vina ne aparţine. Ne-am făcut visuri într-un sport în care nu avem dreptul decât la griji. Olanda? Fluiditate colectivă, talent individual şi capacitate de a „te judeca” fază cu fază care te fac chisăliţă dacă te prezinţi cu armura bălăngănind din toate încheieturile. Când pierdem, privim către Neagu. Nu-i greşit, dar nu e totul. O echipă e totuşi un puzzle. Iar cu Olanda totul s-a îmbucat greşit pentru că fiecare a crezut că poate face orice. Florică să facă la 5 secunde interval acelaşi fault dur pentru care fusese avertizată şi să lase echipa în inferioritate. Geiger să-şi aroge dreptul unor pase perfect fanteziste. Pintea să rateze ca să primească 7 metri (şi n-a primit). Udriştoiu să arunce către o poartă situată în altă parte decât cea a lui Wester.

Iar apărarea? Coşmar. Ce s-a întâmplat în zona centrală e ca întâlnirea unor golance cu fete de pension. Apărarea e despre inimă, despre bătaie, despre ambiţie. Sunaţi la Brest după ele, poate ajung la timp. Aici e şi treaba lui Ambros M. Să-l vedem. Aud că va fi mai uşor cu Spania şi Ungaria. Nu ne învăţăm minte! „A fost un accident”. Da, OK. N-aţi văzut şoferi cu mai multe accidente în cont?

Bun, şi cum putem fi optimişti? Simplu. Nu poţi juca atât de bine cu Norvegia fără ceva solid în vintre. Şi nu poţi juca atât de prost cu Olanda fără o reacţie. N-aţi fi vrut să trăiţi noaptea lor de după ultimul meci. Dar Olanda e o şansă. E o hartă spre comoară, le-a arătat capcanele. Acum e în mâna lor. Cu o legendă clară: joc simplu, minte vie. Fără prizonieri. Fără invenţii absurde. Fără disperări. În felul ăsta umil, solid, muncitoresc, cu fiecare făcând bine ce ştie şi sclipiri inteligente putem şi pierde, că n-o să regretăm. Dar n-o să pierdem. z