Cu cărţile pe faţă
Lucrurile sunt clare. Complexul securistico-politic care l-a condamnat pe Gică Popescu la închisoare cu o zi înainte de precedentele alegeri şi l-a propulsat pe Burleanu (conform convingerii majoritare) îl susţine acum pe Ionuţ Lupescu la şefia FRF

Cei care urlau până ieri împotriva acestei incalificabile ingerinţe se acomodează fără niciun sughiţ cu ea dacă susţine pe cine trebuie. Asta e definiţia interesului. Destui au interesul să iasă Lupescu la vot dintr-o paletă largă de motive, de la cele de încredere reală în capacităţile lui până la cele de propăşire personală, trecând prin ura viscerală împotriva unui „neavenit” care nu i-a băgat în seamă, i-a evacuat din rostuirea fotbalului. În ochii multora, ce a făcut, ce n-a făcut Burleanu e accesoriu. Când urăşti sau când iubeşti, raţiunea pleacă la Ibiza. Iar fotbalul nostru a gândit mai mereu cu sufleţelul.
Şi mai e ceva. Fotbalul, sportul s-au acomodat dintotdeauna cu puterea. Până să se gudure pe lângă şefii zilei de azi, scumpii noştri au fost vitrina dictaturii fără să zică pâs. Într-o epocă în care Tommie Smith şi John Carlos ridicau pumnul pe podium la Mexico City împotriva opresiunii persoanelor de culoare în SUA, campionii tricolori începeau să ridice osanale Tovarăşului. Ştiu, nu se putea altfel. Niciodată nu se poate altfel. De aceea nici n-am fost şi nici nu suntem altfel. Suntem aşa cum merităm să fim.
Imaginaţi-vă peste 20 sau 30 de ani. Ce se va mai şti despre alegerile la FRF din 2018? Despre toată zarva de acum? Despre acuzaţiile pe care şi le-au aruncat candidaţii? E posibil ca nu mare lucru. Poate că implicarea politicului va persista în memorie, dar nu la fel de muşcătoare. Ştiţi ce va conta peste câteva decenii? Dacă din acest noroi au ieşit nişte flori. Dacă fotbalul acesta calamitat a reuşit să creeze o altă poveste de succes. Va conta dacă ne vom califica la CM 2038 din Belucistan lăsând acasă Polonia, Croaţia sau Serbia.
Poate chiar Belgia sau Portugalia. Sau Anglia, clientul nostru istoric. Va conta dacă mai facem un sfert de finală. Asta va conta. Ar însemna că vor fi înflorit şi ofilit generaţii care au îngrăşat pământul pentru rodul celei mai bune dintre ele. Ar însemna că acela/aceia care au câştigat dreptul de a conduce fotbalul au reuşit să instituie un sistem funcţional în parteneriat cu administratorii statului. Ar fi minunea unei mărgici ouate de politic. Ştiu, sună a basm de Creangă. Dar poporului telenovelist îi place să creadă în Cosânzene. N-ai ce să-i faci.
Cumva, pe termen scurt, există un câştig. A fost o luptă aprigă. A atras ochii multora asupra ei. Învingătorul va avea un minut pentru a-şi savura victoria. După care va începe să dea socoteală.