Taci şi scapă!

În „meciul” Halep-Cahill e ca în serialul „Suits”: după ce se tamponează rău în timpul zilei, eroii se întâlnesc seara la un Macallan de 18 ani. Doar că în viaţa celebrului cuplu profesional din tenis nimic nu e aşa de tare, lucrurile se rezumă la câteva beri, Australian way

În momentele de coaching, care seamănă teribil cu voyeurismul prin imixtiunea noastră pe bază de „bilet” în mecanismul intim al unei relaţii, ai spune că e vorba de timp până când ceva cu adevărat rău să se întâmple. Un om vorbeşte aplicat, persuasiv, inteligent. Celălalt om tace. Primul om întreabă, propune. Al doilea om deşurubează dopul unei sticle cu apă şi nu răspunde. Tensiunea e insuportabilă. E ca între un părinte pe care îl bănuieşti că ar putea să-şi piardă răbdarea şi un adolescent supărat pe viaţă. Între un om perfect calm, adecvat până la ultima silabă, dar despre care nu ai certitudinea că nu se va „rupe” într-o bună zi şi altul care fierbe insuportabil interior.
Bum? Nu.

Seara apare obişnuita postare cu toată echipa la o masă, un selfie şi câteva vorbe dulci din partea celei care impusese mai devreme dictatura tăcerii. Actorii şi-au dat măştile jos. Sau abia şi le-au pus? Cert e că tenisul, cu miliardele lui, de euro şi de urechi, e cel mai tare reality show.

„Mai e Simona cu Darren?”, a întrebat cineva. Am crezut că am ratat vreo ştire. Dar era doar reacţia cuiva care îşi închipuia că după noncomunicarea din semifinalele de la Indian Wells, normal ar urma o despărţire. Drept că îţi poţi face idei. Numai că noi, deşi ne uităm prin gaura cheii, nu ştim totul. Oamenii aceştia sunt legaţi în multe feluri.

Inclusiv material. Dar mai ales emoţional. Au parcurs drum lung şi de aici începe povestea. Darren a spus-o, nu stă prea mult cu un sportiv. Intervine plafonarea, a lui sau a celuilalt. Incapacitatea de a mai transmite sau de a recepţiona mesajul corect. E regula simplă care face ca şefii din corporaţii să tot fie mutaţi într-un carusel ameţitor. La fel ca antrenorii de cluburi mari. Nu poţi dura. Dar poţi fenta timpul, câteodată. Simona a recunoscut-o, sunt momente în care mesajul lui Darren îi intră pe o ureche şi îi iese pe cealaltă. Când nu mai poate sau nu mai vrea să îl audă. Aşa cum un elev nu mai are chef să i se tot spună ce trebuie să facă, fie şi spre binele lui.

Şi că tot suntem generaţia serialelor „deştepte”, în „Rita”, o producţie daneză, o profesoară începe să rezolve o problemă cu o elevă crispată ducând-o în toaletă şi punând-o să scrie cu carioca prostii pe pereţi. Câteodată, discursul perfect nu ajunge. Câteodată, oricât de trăsnit ar părea, poate că în loc de „Foloseşte mai des lovitura directă” ar trebui să audă „Am găsit un loc haios pentru diseară în care să ne facem de cap”. Da, spus chiar acolo, pe teren! Ceva care să îi vorbească omului, nu jucătoarei, omului ăla care se strânge în el şi nu mai vrea nimic. Vi se pare idiot? Aflaţi atunci că un ciclist care pierduse, practic, un Tur al Franţei l-a câştigat până la urmă după ce fiica sa i-a spus că dacă nu termină primul, colegele îi vor lua păpuşile şi vor râde de ea.
Câteodată, berea de seară trebuie băută ziua, mate!