Un milion de cuvinte
Într-o zi ne vom aminti de aceste vremuri. Peste alt sfert de secol

Cine a fost precedentul sportiv planetar al României înainte de Halep? E simplu, Hagi. Era în ’94, când Pele îl ridica în slăvi pe „machedonul” care îi distrusese favorita, Columbia. Sigur, campioni am mai avut. Fetele gimnasticii, fetele canotajului, fetele de la judo sau de la tenis de masă, atletism, înot. Fetele, mai mereu ele. Szabo, Ponor, Răducan, Mocanu, Potec şi diferitele Românii, cele cu bătături de la bârnă şi bare sau de la vâsle, au sclipit în această lume. Dar vorbind despre figuri gigantice, recunoscute din Nepal până în discotecile din Miami prin cruzimea privirii selective, trebuie făcut un uriaş salt, de la Hagi la Halep. Vă sună vreun clopoţel? Păi de ce ei? De ce au sărit ei din acelaşi loc, din aceeaşi cultură, nişată într-o altfel de cultură? Poate că mai stăm şi ne gândim. Poate reflectăm, înaintea trâmbiţatelor şi mereu amânatelor proiecte de ţară, la proiectele de persoană. Cele cărora statul le tot îndeasă o pernă pe faţă. Aceşti oameni cer disperaţi din tunelul lor să le dăm aer. Primesc în cel mai fericit caz aplauze. Şi câteva salve de tun.
S-au spus şi scris un milion de cuvinte despre Halep. Toate minunate. Toţi am devenit specialişti în fata asta. Cu toţii o asigurăm că va câştiga un turneu de Mare Şlem, ba chiar mai multe. Adevărul e că habar nu avem. Dar zicem pentru că, aşa cum scria în L’Equipe după meci, „scandările «Simona, Simona!» nu mai încurajează, ci consolează, drapelele româneşti nu se mai agită, ci şterg lacrimile”. Vorbim ca să ne tratăm. Vorbim ca şi cum am intona o mantră contra piezei rele. Vorbim pentru că iubim. Trăim într-un loc cu multă ură. Iar când avem ceva de iubit ni se rup toate zăgazurile, ni se tulbură toate sarcasmele.
„Simona face prea multe cadouri”, a spus celebrul guru al tenisului. Da. E o fată generoasă. Face cadouri tuturor. Până şi nouă. Simona şi-a propus un lucru şi l-a şi făcut. Zis şi făcut! Ce zisă simplă, rătăcită. Simona ne arată cum se face. A spus că vrea să aibă mai multă iniţiativă, să încerce lucruri noi, să simtă plăcerea. Să afle cine e cu adevărat. Şi asta face. Asta face în văzul tuturor. Fiecare e liber să se servească. Simona a spus că vrea să se schimbe. Şi s-a schimbat. Pentru un spaţiu cu atâtea încremeniri e un superb dar. Simona suferă, merge până la capat. Bea amarul până la fund, şi apoi zâmbeşte. Cum Doamne iartă-mă să zâmbească după ce i s-a întâmplat! Dar o face. A pus tot ce avea pe teren. A pierdut. Ce termen absolut şi cât de relativ! Iată ce căpătăm de la ea. Nu un trofeu, sau tava aceea, acelea sunt pentru ea. Pentru noi sunt toate celelalte. Luaţi-le, sunt ale voastre!, ne spune. Să ne grăbim. Următoarea staţie e peste un sfert de secol.