Drepturile omului urât

O lume plină de regulamente sentimentale

Tentativa recuperării titlului la masa de la Lausanne e privită jumătate cu indignare, jumătate cu frică. Şi dacă?… Iată de ce poporul fotbalist încearcă să înfunde capul struţului în nisip. Refren: „Lasă-teeee, Lasă-teeee!…”. Lasă-te, bre, de tribunale, mergi matale la culcare şi înghite găluşca. O meriţi! O presiune morală constantă apasă asupra celui mai urât dintre pământeni.

Falsele premise, punct cu punct
Miza: renunţarea la demersul de a răsturna ierarhia. Un întreg argumentar se întinde ca un covor roşu al bine-gânditorilor:
-toată lumea a ştiut că vor conta doar rezultatele directe din play-off (corect, dar faptul că toată lumea ştia la un moment dat că pământul e plat nu-l făcea mai puţin rotund).
-Liga a anunţat şi a transmis o decizie privitoare la această regulă (punctul cel mai tare al pledoariei, doar să vedem şi noi această foaie)
-Viitorul a câştigat pe ansamblul campionatului mai multe puncte pe teren (adevărat, numai că regula jocului e că punctele din sezonul regulat se înjumătăţesc, plus că nicăieri nu scrie că ăsta ar fi un criteriu de departajare)
-play-off-ul ar fi de fapt un alt campionat, deci e logic să conteze doar meciurile directe de acolo (clar nu, dacă ar fi fost un alt campionat s-ar fi plecat de la zero, iar învingătoarea din sezonul regulat ar fi primit un trofeu)
Şi aşa mai departe. Motive sunt câte stele pe bolta cerească. Exceptând nopţile cu ceaţă groasă, regulamentară. În care scrie că se iau în calcul, după disputarea tuturor meciurilor din campionat, partidele directe. Punct. Nu puncte, puncte.

Dreptate sau grilă morală?
Există un bun-simţ elementar în demersul celor care vor să stopeze jalba fecesebistă. Acela că ne facem iar de băcănie. Suntem de groaza Europei la TAS. Există şi o lege nescrisă. Dacă arbitrul nu ţi-a dat un penalty, dar adversarul a fost mai bun, acceptă înfrângerea! De aceea mai toţi (mă recunosc aici) dau gir Viitorului. În fine, Hagi (şi numai el) poate invoca o grilă morală. Relaţia dintre el şi Becali, de familie şi de business, e lungă. În lumea lor, aceste legături aproape de sânge prevalează asupra dreptăţii absolute. Sfinţii, acolo, n-au nici măcar buletin de flotant. Becali se face acum că nu înţelege.

Rămânem noi. Neavând treabă cu socotelile lor, ce facem? Judecăm funcţie de oameni sau de principii? Dacă era o poveste între Astra şi Pandurii cum procedam? Refuzam uneia sau alteia dreptul de a merge în justiţie? Stăm strâmb şi judecăm drept? Sau invers? E bine măcar să ne hotărâm şi să o recunoaştem cinstit. Şi să evacuăm lebedele vopsite.