Halep şi balaurul
Ce zice presa franceză despre finala fetelor de la Roland Garros

Mai e puţin. Doar un pic până când armele pasionale vor bubui. Dar e încă răgaz pentru a verifica raţional câmpul de luptă. Şi pentru a descoperi, cu ajutorul celor care nu sunt dintre noi, un adevăr colosal.
Halep nu e piua întâi azi.
Pur şi simplu nu e.
Pentru că, aşa cum spun jurnaliştii de la L’Equipe şi Patrick Mouratoglou, nu ea va conduce meciul, ci „nebuna” din cealaltă parte a fileului.
Halep e geometrul acestei finale, Ostapenko e pickhamerul ei. Minunată comparaţia lui Sophie Dorgan din avancronica meciului.
Halep va trebui să fie ceea ce era Neo pe acoperiş în faţa lui Mr. Smith trăgând în el din toate poziţiile. Şi chiar devenind mai mulţi care trag în el. Simona trebuie să se curbeze, să absoarbă proiectilele prin fluiditatea şi încăpăţânarea mişcărilor până când îşi va scoate din minţi adversara. Halep trebuie să vadă numerele care curg prin corpul acestei mici scorpii ucraineano-letone.
Ostapenko iese pe teren ca să ucidă. Halep trebuie să o ajute să se sinucidă.
Ostapenko e capabilă, scriu francezii să greşească 50 de mingi directe… sau să pună în teren 50 de mingi câştigătoare. Mânerul finalei va fi la ea, prin natura ei, prin inconştienţa vârstei, prin caracterul de viperă cu colţ. Ostapenko va deveni, ca Şarapova, o mare jucătoare nesuferită. Să sperăm că nu de azi.
Mouratoglou: „Meciul va fi la cheremul emoţiilor lui Ostapenko. Toate cărţile sunt în mâna ei, ca în semifinală. Îşi pune adversara într-o poziţie imposibilă, îi induce un sentiment de nesiguranţă, pe care aceasta trebuie să îl dejoace. Văd un mic avantaj pentru Halep, dar e o finală de mare risc pentru ea”.
„În faţa lui Halep stă o otravă”. Chiar aşa. Negru pe alb în ziarul francez. „Total decomplexată, trage din toate poziţiile şi se tot întreabă cum de nu îi intră o minge trimisă spre linie cu 150km/h. Tupeul ei incredibil poate destabiliza pe oricine”, mai scrie L’Equipe.
Pe aici, pe acasă, toţi spun că Halep va trebui să se păstreze calmă şi să întoarcă în teren o lovitură în plus faţă de adversară. Mouratoglou nu e de acord. „Nu va putea face asta. Trebuie să răspundă cât mai bine agresiunii. Obiectivul ei va fi să găsească zonele cele mai bune ale terenului şi s-o împingă pe adversară să producă o lovitură fără sens”.
Pregătiţi-vă, oameni buni! Finala asta va fi una istorică, într-un fel sau altul. Pentru Halep, primul Grand Slam şi numărul 1 ever. Pentru Ostapenko, primul non cap de serie câştigător la Roland Garros după anul în care Hitler venea la putere în Germania!!! 1933.
Va fi istoric şi pentru inimile noastre. Oricum ar fi, să ne bucurăm. Nu trăim asta în fiecare zi. Nici în fiecare an. Şi nici în fiecare generaţie. Finale vor mai fi. Dar nu una ca asta. Inima sus! Simona e acolo unde trebuie să fie, singură faţă în faţă cu balaurul. Ca în poveşti.