Un stadion prea îndepărtat

Nu e nimic de văzut, circulaţi către circa financiară şi plătiţi-vă dările!

Ca multe pe aici: dacă n-ar fi trist ne-am prăpădi de râs. Dar putem râde oricum. În fond, şi cei de pe Titanic încă râdeau când alţii deja mureau în sala maşinilor. Povestea Dinamo vs. Dinamo a celebrului stadion neconstruibil e, de fapt, o poveste PSD contra PSD. În 2003, guvernul PSD al lui Năstase i-a dat venerabilului Nicolae Badea drept de folosinţă peren asupra unor hălci mari din Parcul Ştefan cel Mare. Acum, tot un guvern PSD vorbeşte, prin vocea ministresei Carmen Dan, despre posibile interese ascunse şi ilegitime în această afacere. Ce-ar fi să-şi asume un pic trecutul şi prostiile? Răfuielile ăstea ar fi bune dacă ar duce la ceva. Până la urmă, o Ordonanţă de Guvern a unui partid nu poate fi dărâmată, dacă e atacată în termeni atât de duri, de o altă asemenea hotărâre a unui executiv aparţinând aceluiaşi partid? Sau sunt mai multe partide? Sau totul e luare la mişto?

Treaba e simplă. Un domn a luat în folosinţa eternă a societăţii sale un teren al statului. La vremea aceea era unul dintre acţionarii echipei care funcţiona pe acel teren. Nu mai e demult. Dar i-a rămas uzufructu zemosu’. Acum, statul vrea să construiască, pe şosea în jos, un alt stadion, mai mare şi mai frumos. Cu o condiţie: utilizarea lui să revină statului, care investeşte câteva zeci de milioane. Din banii cui? Aţi ghicit! Ai dinamoviştilor, steliştilor, fecesebiştilor, rapidiştilor şi, o să râdeţi, chiar din ai celor care urăsc fotbalul. Curat hateri, dar umflaţi-le banii! Dar, zice statul cu faţă umană, măcar atât, banii jumuliţilor să nu fie cheltuiţi în beneficiul unei societăţi particulare, fie ea şi non-profit. Inacceptabil!, strigă partea cealaltă. Nu se poate! În ruptul capului! Şi desfăşoară o întreagă baterie de argumente.

Între care insolvenţa. Nu poţi înlătura posibilitatea de a atrage fonduri ale unei societăţi aflate în incapacitate de plată. E deci aşa: o firmă care a beneficiat de o pleaşcă din sursă politică sus-pusă a fost condusă atât de bine încât a ajuns pe buza prăpastiei. Drept pedeapsă, statul trebuie să-i construiască un stadion nou-nouţ pe care ea să-l folosească (la alte preţuri, evident) pentru a încerca să se salveze. Şi, sigur, dacă problemele ei continuă n-ar fi rău să se mai construiască încă un stadion, şi mai mare, ca să ajute sărmana societate să o scoată cumva la capăt. Ştim, ştim. Stadionul rămâne al statului. Da, clar. Exact cum Casa Poporului era a poporului. În fine, n-ar fi rău să observaţi cine sare în ajutorul lui nea Nicu şi cine e de partea domniţei Carmen. Ca să vedeţi cu adevărat cine din ce partid face parte. Şi cine cui împarte.