Rupţi în două

No Country For Old Men. Indiferent cât de mari au fost

Trecutul face prezentul. Dar uite că se poate şi invers. Ce se întâmplă acum la Steaua e un cutremur a cărui undă de şoc se propagă până cu trei decenii în trecut şi crapă echipa cu performaţa maximă a fotbalului românesc. Piţurcă, fără de care nu ajungea nimeni la Sevilla, şi Duckadam, în lipsa căruia nu exista nici un trofeu, se întâlnesc acum în poveşti sordide. Un triumf inestimabil se decontează în cîteva mii de euro, boli şi jocuri de noroc. A fost nevoie de o orânduire tâmpită care să construiască o legendă şi de câţiva ani de dezordine pentru a o pulveriza. Fără un tovarăş secretar general care să le arate direcţia şi în faţa căruia să repete poezia greţoasă a mulţumirilor „din inimă” oamenii excepţionali de ieri au fost luaţi de valul istoriei.

Statuile au coborât în noroiul în care s-au transformat zăpezile de altădată. Topirea e grea. Şi nu s-a terminat. Vina pe Becali. Omul care controlează viitoarea ex-Steaua a făcut tot ce trebuie pentru a se ajunge la un război şi n-ar trebui să uităm anii în care dădea de pământ cu uniformele din MapN. Nici felul în care a tratat fostele glorii pe care le-a angajat. Dar Becali, precum plantele carnivore, Biciul lui Dumnezeu sau Donald Trump, există pentru că s-au creat condiţiile obiective ale apariţiei lui. La dispariţia comunismului naivii au crezut că Albă ca Zăpaada şi Moş Crăciun vor veni să ne mângâie capetele golite în Epoca de Aur. Şi ghiciţi ce?

Când Ministerul n-a mai putut să ţină Steaua, ea a ajuns la Viorel Păunescu, un om de încredere. Când nici el n-a mai putut, s-a folosit de Gigi, aşa cum Maurer a zis că se foloseşte de Ceauşescu. Ştim ce s-a întâmplat. Unde au fost atunci toţi ceilalţi? Cum de Armata, atât de lăudată şi iubită, a stat atâta vreme cu arma la picior? De ce acea echipă memorabilă nu s-a unit pentru a salva clubul de capitalistul sălbatic? Simplu. Aveau alte treburi. Alte interese. Au crezut că Steaua e ca Alfa Centauri, mereu acolo.

Ţinută în braţe de Providenţă, aşa cum înainte sportul era ţinut în braţe de Partid şi nimeni nu se întreba cum şi de ce. Pur şi simplu aşa era. Acestor oameni le-au dispărut anticorpii dezastrului. Echipa Stelei, chiar dacă nu sigla şi sufletul, a fost luată de Becali pentru că ea era pe tarabă şi el era cumpărături.

România întreagă a fost scosă în piaţă pentru cei care făcuseră rost de bani. Acum Helmuth, Ilie şi Gică stau faţă în faţă cu Victor, Marius şi Tudorel. Au ajuns ca oricare dintre noi. Au crezut că destinul îi va proteja fără să mişte un deget, aşa cum i-a învăţat sistemul trecut. Acum scot săbiile şi secretele urâte. E trist. Dar meritat.