Hagiografie
Legendarul număr 10 s-a dezlănţuit în direcţia consilierului preşedintelui FRF. Du jamais vu, cum ar zice francezii

Ne-au bubuit urechile din „off”. Izbucnirea lui Gică Hagi la adresa lui Andrei Vochin nu s-a auzit în direct, acoperită de începutul de meci Steaua-Craiova, dar cumva a spart timpanele. O tiradă şocantă, plină de acuzaţii incalculabile („l-aţi băgat în puşcărie pe Popescu”), de sarcasme provocatoare („vei fi printre cei care îi vor cere autografe lui Ianis”), interpelări cu ochii în cameră, contradicţii şi reveniri, interpretări de cuvinte („alternativă la Hagi înseamnă contra lui”), dezvăluiri („am protocol cu Federaţia să vină să joace meciuri, nu au accesat nimic, nu a trecut nimeni niciodată pe aici”) într-o stare injectată. Pe lângă mine s-a făcut linişte, nimeni nu mai îndrăznea să zică nimic. Vorbele lui Hagi, drămuite altădată, se revărsau şuvoi, acoperind totul ca o lavă, pietrificând limbile şi figurile în posturi stranii. Vorbe care pilonează pământul, cutremurându-l. În felul lui unic, Hagi sapă după adevăr. Minunat! Aşteptam de mult asemenea excavaţii. Bine şi acum.
Cel pe care Hagi îl atacă e un fost coleg de presă. E justificat, deci, să fiu bănuit de subiectivism. Pare însă că Vochin, care a făcut o ofertă refuzată de dialog, e doar o etapă în lupta lui Gică. Mi se pare greu de imaginat ca el să-l fi băgat la puşcărie pe Popescu. Mi-e dificil să cred, după ce l-am auzit ani de zile lăudând, uneori până la saturaţie, proiectul lui Hagi, că s-a apucat acum să-l obstrucţioneze. Dar poate că sunt naiv. Sau subiectiv. Spre deosebire de toţi ceilalţi, care sunt obiectivi, fără îndoială. Impresia e că i se cere un răspuns pentru alţii, o putere ocultă care ar face baraj reuşitei arhitecţilor celei mai bune istorii a României pe un teren de fotbal. S-ar fi decis undeva ca ei sa fie daţi la o parte pentru că… ei bine, aici e de aflat motivul.
Nici Hagi nu îl dă în clar, în afară de ideea că are cineva ceva cu el. Ar părea stupid. Şi atunci? Pentru bani? Să-şi facă imagine? Paraşutaţi ca să „cureţe” un loc în care afacerile putrede înfloreau? Dar de ce să ai ceva cu Hagi? Hagi, dau ceilalţi de înţeles, e un paravan pentru alte interese, în afară de cele ale lui. La care Hagi răspunde că el nu e în barca nimănui. Alţii ar fi în barca lui. E, deci, un soi de regată. Cu rege, uzurpatori, curteni şi saltimbanci. Acest concurs nu e despre sfinţi şi vieţile lor. E despre oameni. Cu slăbiciunile lor. Inclusiv ale noastre, ale chibiţilor. Dincolo de urlete şi tăceri timorate, aşteptăm, disperaţi, adevărul. Ştiu, sunt naiv.