Cu căciulili pe frunte

Fotbalul nostru a ajuns un tren în care urci şi din care cobori din mers

Îl mai aştept încă pe Hamroun. Aştept să facă acea conferinţă de presă promisă atunci când a ameninţat cu greva dacă nu i se dă drumul în Qatar. Algerianul a răspuns politicos la telefon şi a repetat ferm şi apăsat că va explica totul public. De fapt, totul e o joacă de-a v-aţi ascunselea. Eu încerc să cred că Hamroun e un om de cuvânt, Hamroun speră că Steaua e un club de înţeles, iar Steaua are pretenţia ca algerianul să fie un soldăţel credincios după ce patronul i-a dublat salariul. Verbal. Decât. Steaua, ca şi Astra, are de jucat cu sezonul pe masă. Ambele echipe par rătăcite între banii puţini pe care nu vor să-i piardă şi cei mulţi pe care nu ştiu cum să îi câştige. Ambele au afurisit câte un jucător care fie că n-a vrut să vină, fie că nu mai vrea să rămână. După care, la capătul meciurilor europene, ştim ce va urma. Deja ne punem mâinile la urechi.

Nici Hamroun, nici Essombe nu sunt uşă de biserică sau de moschee. Mici descoperiri ale unui fotbal care altfel umblă prin resturile lăsate de alţii, au devenit repede nişte oameni de neînţeles, acţionând bizar şi ilogic, într-un comportament dând de bănuit o pierdere a raţiunii. Şi dacă ar fi doar ei doi, încă am bănui că i-o fi pişcat ceva. Numai că nici grecul acela cu nume complicat pe care voia să-l bage PAOK pe gât Stelei n-a mai vrut în România, nici Church la Dinamo, nici alţii, mulţi. De unde răbufnirile de ciudă în acest sezon uscat al transferurilor. Că se sperie toţi de noi. Dar de ce anume se sperie? De tot. Şi cel mai tare înspăimântă lipsa de sistem. Dacă ar fi doar despre bani, ai înţelege. Sau doar despre toanele vreunui conducător, ok. Dar când se combină toate într-un infern al lui „aşa vreau eu”, în fotbalul în care un patron spunea că decât să achite salariul unui jucător mai bine dă foc la bani, atunci fugi cât vezi cu ochii.

Evident, Hamroun greşeşte atunci când îşi ia lumea în cap. Poate că îi e greu să priceapă de ce lui Chipciu i se dă drumul şi lui nu, de ce lui Stanciu îi creşte salariul şi lui doar nivelul de stimă, iar când vin unii cu bani pentru el nici măcar nu se vorbeşte cu ei. Hamroun va plăti, pe bună dreptate. Doar că nota de plată finală nu va fi achitată de el. În curînd vom avea, pe cale naturală, fotbalul visat de marii patrioţi: unul doar cu români adevăraţi, cu grumazul plecat, buni la munca ogorului. Cu ei vom depăşi producţia la hectar. Ioc nectar!