Străinson
Suntem speriaţi de bombe. Faptul că ar putea veni un străin la naţională naşte un frison tsunamic

Naivi şi paradoxali, ne-am învăţat să ne plângem de bolile cronice şi să respingem orice remediu. Românii vechi şi noi au adus fotbalul jos. Nu contează, doar ei îl pot ridica! Acest „factor Munchausen” de care suferim loveşte cu sârg, mereu. Avem o ţară închisă, nu există nimeni de la care să putem învăţa. Cu excepţia momentelor în urma cărora ridicăm statui în Piaţa Palatului.
Până atunci însă, săpăm tranşee. Străin? Niet! Aşa zic „specialiştii”. Românii de rând, întrebaţi, sunt împărţiţi între un autohton care „ştie despre ce e vorba” şi un expat „care n-ar fi subiectiv”. Dar cum o fi, le trebuie cineva să-i aducă înapoi în lume. Asta au învăţat de la acest Euro. Dă-l încolo de rezultat! După ani de suferinţe surde ar accepta orice variantă care produce şi miere, nu doar venin. E nevoie pentru asta să vorbeşti în alte limbi?
În acest moment e nevoie de schimbare. Nu o spun eu, ci toate urletele oamenilor din fotbal. Un străin? Poate, dar nu unul care să pice din Lună. Uite, un străin a dus Islanda, o ţară cât cartierul Balta Albă, până în „sferturi”. Lagerback e suedez, dar pricepe spiritul islandez. N-a scos nimic din joben, a găsit fotbal în mijlocul oceanului aşa cum unii găsesc dragostea şi bucuria în plin deşert.
Dar noi aşteptăm mereu un om-minune. Greşit. Fotbalului acesta îi trebuie un ordonator de drum. Un tip cu un proiect tehnic, uman şi obiectiv care să convingă. Şi care să vină din altă civilizaţie, nu din altă galaxie. Opoziţia e deja mare, marja de eroare e infimă.
Rezistenţa endemică la nou are şi o parte bună, obligă „veneticul” să fie cât mai bun cu putinţă sau să dispară repede. Cel puţin nu ne vom pierde vremea. Însă ceea ce clar nu trebuie să ne pierdem e speranţa, or, ea e la un minim istoric.
Un fotbal care a pierdut ciolanul se uneşte împotriva unui Burleanu care se pierde printre vorbe. Provocat, la emisiunea „În faţa ta” de la Digi 24, cu observaţia că primul ministru are un salariu mai mic ca al lui deşi gestionează fonduri mult mai mari, şeful FRF a marcat un „stop-cadru”. Freeze. Nu l-a lovit ideea simplă că un angajat în sectorul public are alt statut.
Computerul s-a blocat. De fapt, fiecare e blocat în propriul discurs, învăţat parcă pe dinafară. Vorbele fiecărei tabere par scrise de PR-işti, se repetă aceleaşi cuvinte. Ei şi ceilalţi ei. Şi noi.
În această atmosferă simpatică va pica noul selecţioner. Prima lui vizită ar trebui să fie nu la federaţie, ci acasă la Tomas Ryde.