Minciuna metastaziată
Avem un dezastru. Îl spălăm sau facem altul?

De când s-a ales praful de noi la Euro mă tot distrez auzind reacţiile de indignare. Noi ne naştem mereu ieri. De aceea repetem prostiile. De aceea probabil că nici nu suntem un popor. Un popor are memorie, noi avem doar continue revelaţii. De exemplu, a prăbuşirii fotbalului. Dar nu vi se pare nostim cum se repetă istoria? Pustiu după Generaţia de Aur a fotbalului, pustiu după Generaţia de Aur a geniilor handbalului. Evident, nu e nimeni de vină. Păi dacă ne-am născut ieri, n-auziţi?! Ne-a slobozit natura aşa, inocenţi, într-un rahat. Duminică am fost martorul tristeţii furioase a doi amici străini legaţi de România. Ar fi vrut să bată pe cineva, eventual pe mine, eram cel mai la îndemână. Nu acceptau soarta. Ei sigur nu vor uita. În noaptea în care noi plecam la vânătoarea de vinovaţi ar fi pus mâna pe lopeţi. Nişte proşti, ce ştiu ei…
Moş Crăciun nu vine vara
Ne-am minţit gros, poate pentru că fotbalul îţi dă senzaţia că poţi să furi, că poţi să câştigi fără să fii mai bun, că te poţi fofila lipit de pereţi şi verde de frică până la seiful cu bani. Noi asta am încercat. Cu una dintre cele mai bătrâne şi, paradoxal, inexperimentate echipe, într-o grupă preliminară de vis, apoi cu o tragere la sorţi prietenoasă şi prinzând o echipă a Franţei înţepenită imediat după ce a fost scoasă din ţiplă. Popoul strâns timp de aproape doi ani, constipaţia fotbalistică ne-au adus faima falsă de apărare beton. Spălarea creierelor a funcţionat în ambele direcţii. Florin Andone, atacant pe profesie, a ajuns să spună că important în viaţă e să nu iei gol iar noi, mai la mişto, mai scuipând în sân, am aşteptat cuminţi în plină vară sub pomul împodobit cu iluzii. Şi n-a venit Moş Crăciun. A venit Bau-Bau.
Experimentul România
Fotbalul îţi ia înapoi îndoit tot ce pare că îţi dă gratis. Iată două experimente: Rădoi la Steaua şi Iordănescu la Naţională. Cel mai tânăr, nelicenţiat fost jucător de renume a prăbuşit campioana la porţile visteriei UEFA iar unul dintre cei mai vârstnici, neaduşi la zi tehnicieni titraţi s-a vrut a fi o ciorbă reîncălzită şi a fost una acră. Suntem ca în reclama aia cu meşteritul acasă la aragaz. „E periculos? Nu, dragă, deloc!”. Bum! Pompieri, trecători, lume. Cum naiba, că până acum a mers perfect?! De fapt, a mers la ce-o fi. Nici un sistem, nimic. Focul la ei. Incendiul la noi. Avem impresia că dacă ne îmbrăcăm european, mâncăm cu furculiţa, conducem maşini cu patru roţi şi ne mişcăm în aceeaşi lume cu ăia care chiar au inventat lumea suntem din aceeaşi poveste. Nu. Şi zecile de mii de români civilizaţi din Franţa cine sunt? Fie cei care au fugit de România, fie cei care nu au reuşit să deraieze România de la auto-furtul de bani şi speranţe. I-am iubit văzându-i frumoşi şi entuziaşti în tribune. Cu tot dragul, degeaba sunt dezamăgiţi de ţara lor. E ţara lor. În fiecare meci şi fiecare bacterie triumfătoare.
The End
La căpătâiul Naţionalei se păruiesc doi „doctori”: vechea gardă scoasă din pâine şi noii băieţi veniţi din Alpha Centauri. Focuri de artificii. Cine nu e cu noi e împotriva noastră, iată baza modernă de discuţie şi a viitorului dezastru. Tot ce face bun celălalt va fi ras. Şi dă-i, şi luptă! Rudele captivate de acest spectacol nici n-au băgat de seamă că muribundului i-a dispărut de mult ceasul de aur.