Deşteptarea, români!

Peste câteva zile, pe Stade de France, sub ochii şi urechile lumii întregi, ne va cânta imnul. Celebrul îndemn al primului vers ar putea veni prea târziu

Din primele secunde de după 1-4 cu Ucraina, că ăsta a fost scorul care contează, a început opera de restaurare verbală a ruinei tricolore. Selecţionerul a zis că asemenea cantitate de greşeli individuale nu se poate repeta. Torje a dat-o pe vina colectivă, difuză, fără adresant. Alibec n-a zis mai nimic. El şi-a dat golul şi pa! În felul ăsta ne îndreptăm direct spre zid. Să spui că atitudinea lunatică a lui Chiricheş, pe post de uşă rotativă în faţa lui Zincenko, fragilitatea înspăimântătoare a fundaşilor laterali şi pasele otrăvite nu se vor mai repeta ţine de nostradamism. Dar poate că şeful suprem al naţionalei ştie precis despre ce e vorba şi vrea doar să ne păcălească. Primim, deşi trăim deja de prea mult timp într-o şaradă! „Ne-am crezut zmei”, a clătinat din cap selecţionerul. Foarte rău! Media combate de luni, dacă nu de ani, mitul invincibilei apărări, un văl pe ochi purtat cu mândria unei virgine a deşertului.

Adevărul grav e că nu doar individual, ci şi colectiv stăm rău. Când Filip a pierdut pueril mingea şi a ieşit gol, după pasa de Gâgă a lui Maxim fix la adversar, la plimbarea lui Iarmolenko pe banda stângă şi mingea în centru către fotoliul în care şedea Konoplianka, peste tot sistemul s-a făcut franjuri. Oamenii au cedat în lanţ. Asta nu ţine de întâmplare. Nu trece cu o urecheală. E ceva mult mai adânc, e despre valoare, selecţie, organizare şi, da, un bun-simţ primar. Atenţie aici: „Au intrat relaxaţi în repriza a doua” (Iordănescu). De ce? Conduceau cu 3-0? Făcuseră cine ştie ce minuni? Nu, doar jucaseră un pic mai bine şi mai ofensiv ca de obicei. Şi apoi, pleosc! Poate că aici e necazul. Între negocieri de prime grase, cazaţi într-un soi de castel, purtaţi pe palme, dar şi cu prea multe urme de lemn sau plastic pe fund de la echipele de club, unii jucători or fi uitat cine sunt şi de ce sunt acolo.

Românii cu salariu minim de la Torino le-au strigat milionarilor de pe teren „Ruşine!”. O bună lecţie. Când reprezinţi ţara, nu o faci prin vorbe. Vorbele ţi se întorc în faţă dacă nu eşti România şi când dormi, şi când ceri doctorului cartofi prăjiţi, şi când mergi la baie, şi când păşeşti pe orice iarbă. Suntem resemnaţi, un milion de lucruri nu se mai pot schimba până pe 10 iunie. Dar poate că unul, da. Raţ şi compania trebuie ca de acum până la Paris să-şi pună ca pernă la culcare vocile pălmaşilor din Italia.