Titlul ca să ce?

Dimineaţa de după e întotdeauna cea mai grea

Luis Alberto. Vă mai aduceţi aminte de el? Golul său fabulos de pe Old Trafford în Man Utd-CFR 0-1 a fost ultima speranţă la Everest. De atunci şi el (ajuns la Tondela!), şi CFR, şi chiar nepoţii lui Sir Alex au luat-o la vale, de zici că un blestem i-a lovit pe toţi cei din acea seară de decembrie 2012. De atunci totul a alunecat. Sigur, au mai fost momentele Stelei cu Ajax şi Chelsea. Numai că aceea a fost ultima şarjă a unei echipe româneşti către ceva-ul de dincolo de Grupele Marii Ligi, orizontul, marginea lumii de unde, credeau cei din timpul lui Columb, se cade în necunoscut. Era o vreme în care oamenii mai visau. Exista nebunia de a pune un steag pe un continent. Chiar dacă mai apoi acea Terra Incognita avea să fie prădată de tot aurul. Cei de azi mai caută doar imposibilele pepite în ţărâna stearpă din fundul curţii. Dar banii nu cad din cer dacă nu încerci să prinzi stele.

De sâmbătă, Astra doarme cu titlul. Şumudică se trezeşte noaptea şi îl înveleşte grijuliu, Ioan Niculae a trebuit să îşi roage colegii de spaţiu mic să se înghesuie pentru a-i face loc noului venit. E un drum precum cel al lui Marco Polo parcurs de aceşti oameni. Ar fi putut să moară de o mie de ori, dar au avut un foc în ei. Or, tocmai la capătul călătoriei e un imperiu înfricoşător. Urziceni, CFR au făcut ceva înainte să intre în noapte. Galaţi e un caz de viol colectiv. Steaua şi-ar fi propus să ajungă doar la bani. Astra îşi propune ce? Echipa aceasta începe să aibă nume. A eliminat Lyon şi West Ham, nu mai e un nimeni. A ieşit din pubertate. Paradoxal, tocmai această primă coroană ar putea să îi rupă gâtul dacă nu stabileşte repede ce vrea să facă. Varianta simplă: să dispară discret, după cutuma acestui  pământ, să dea lovitura şi să se evaporeze. Sau să transforme o răscoală într-o domnie. Să le dea oamenilor varianta pasiunii şi fotbalului un model.

Un ambâţ al unui patron, o nebunie a unui antrenor au născut deja un „ceva”. De azi încolo e despre a începe să fie ceea ce urau până ieri, o putere şi un sistem. Altfel o vor tot face pe haiducii. E simpatic, dar să ieşi la drumul mare nu poate fi un proiect de viaţă. O poartă se deschide azi. Dacă Astra nu va intra pe ea e ca şi cum s-ar trăda pe sine, şi pe noi toţi. Să baţi Steaua e bine. Să exişti dincolo de ea e totul.