Napoleonică

Lumea se teme ca Stanciu fotbalistul să nu o ia pe arătură. Dar şi drumul drept e plin de gropi

Ani de zile i-a atârnat greu geanta de sport cu afurisitul ăla de baston pitit printre rufele murdare. Stanciu a fost bun, apoi n-a mai fost şi iar a fost şi iară nu. Din fericire tonourile ăstea nu i-au luat o viaţă, le-a executat rapid, pe unele alături de Iancu, geniu neînţeles din marea galerie naţională. Aşa a ajuns să fie bun înainte să fie un Sânmărtean. Babyface Stanciu, cu falsele lui sfieli de pension, ne-a împărţit între cei care se sperie de un astfel de fotbalist şi ceilalţi, care îl aşteptau de mult.

Aceste destine nu sunt prea fericite. Avem un mare talent în a ne îngropa talentele, operaţiune la care ele însele contribuie cu voioşie. Rătăciri sunt multe,  Alibec sau Chiţu, Maxim ori Chipciu. Nu tocmai pierduţi, dar fără un nord precis. Busola le dă cu virgulă. Stanciu e primul care nu a ajuns în bolgiile cele mai de jos înainte de a urca spre statutul de reală vedetă.  Paradoxal, pericolul, pentru el, e încă şi mai mare. Pentru că n-a văzut „moartea” cu ochii.

Degetul său erect împungînd cerul la Severin arată că stelistul se crede nemuritor. Riscul, am fost avertizaţi, ar fi să decoleze din realitate, ceea ce Stanciu nu a făcut. Pluteşte constant, cu doar mici devieri de la parcurs. Pasele lui de gol şi autogol din meciul cu ASA o demonstrează.

Nu, spaima e alta. Decarul campioanei creşte fotbalistic mai repede decât uman. Piciorul în pântecele lui Voiculeţ şi mai apoi răspunsul lui nervos la reacţia adversarului arată că omul poate să strice opera. Şi că oamenii pot strica omul. Oamenii iertători, cei care cereau ca el să nu fie suspendat pentru gestul pornografic de la finalul cu Pandurii. Copiii însă înţeleg rar de vorba bună. Stanciu e un jucător suprafaultat, superhuiduit, de acord. Dar asta e marca acelora care ies din rând.

Pe vremuri, fiii capetelor încoronate erau educaţi special pentru a gestiona faima şi responsabilitatea ei. Astăzi regii-proletari au senzaţia că moştenesc lumea. Noi ştim bine asta, tindem să profităm de prostiile prinţilor mingii, Maradona dopat, ratând meciul cu România la World Cup, Benzema tras acum pe dreapta după o poveste cu mafioţi.

Amândoi au continuat să fie fotbalişti uriaşi. Dar o parte a lumii s-a întors cu spatele la ei. Au crescut strâmb. Stanciu, aud, nu mai vrea să-i fie diminutivat prenumele. Foarte bine. Dar pentru asta trebuie să arate că nu mai e un Nicuşor.