Gargaracticii

O dată cu naşterea antrenorului Zidane e posibil să moară o meserie

După ce a primit un şut în fund, Benitez a încasat şi cîteva palme post-mortem de la milionarii plini de compasiune ai Realului. „Ne-am pierdut vremea cu el”, a lăsat să-i scape din gură precum o flegmă după un sprint CR7, acest C-3PO gelat al lumii fotbalului. „Comparaţi acest meci (5-0 cu Depor) cu cele anterioare”, ne-a îndemnat Modrici. Care mai apoi a încercat să spună că-i pare rău pentru „Rafa”, dar tot ce a izbutit a fost să-l facă şi mai tare de rîs. Adevărul că e greu să simţi simpatie pentru acest cetăţean. Curînd probabil că se va înfiinţa o comisie a FIFA pentru a afla cum naiba a cîştigat La Liga, Cupa UEFA şi Liga Campionilor cu mai bine de un deceniu în urmă. Şi cum a fost posibil să realizeze cea mai spectaculoasă răsturnare de scor dintr-o finală pentru ca mai apoi să devină „chelnerul gras spaniol” în perioada Chelsea, iar acum o păpuşă dezarticulată în care toţi dau cu picioarele. Cumva Benitez îşi merită soarta. Şi noi, toţi ceilalţi.

În locul lui a apărut din cutie precum un guignol Zizou, omul care şi-a luat pe repede înainte toate licenţele şi pe care jucătorii l-au îmbrăţişat instant. Zidane is the man. Vorbeşte ca ei. Face cu ochiul ca ei. E imaginea tipului de succes total căruia un cap în sternul lui Materazzi nu face decît să îi crească legenda. Cadou de bun-venit din partea lotului: scalpul celor de la La Coruna. Să nu ne rătăcim, victoria e a „băieţilor”. De aceea ce spune Modrici îi acuză mai tare pe el şi pe ai lui decît pe ex-ul. E o indicaţie clară: fotbaliştii n-au mai avut chef de vechiul antrenor. De fapt, e posibil ca ei, şi alţii, să nu mai aibă chef de un anumit fel de antrenor, cel care continuă să creadă, în nemernicia lui, că e capul şi conducătorul unui grup. S-ar putea ca băieţii să nu mai înghită o astfel de ierarhie.

Zizou are toate şansele să reuşească tocmai pentru că e exact opusul lui Benitez. E din gaşcă. Ancelotti a înţeles perfect această schimbare de cultură. „La Real e mereu de vină antrenorul?!”. Deşi a întrebat retoric, i se cuvine un răspuns: ma proprio si, caro Carlo! Păi, cine altcineva? Doar nu preşedintele?! Cît despre insinuarea că ar fi cumva şi responsabilitatea jucătorilor mi-e teamă că ţi-ai cam dat foc la valiză… Nu, fotbaliştii nu pot fi traşi la răspundere, ei pot fi doar mulşi de produse derivate. Iar acum s-a inventat şi antrenorul care va vinde tricouri.

Iată cum eficienţa marketingului va fi maximă. Mai rămîne ca Perez să vîndă şi el cămăşi cu numele lui şi suma încasărilor pe spate. Va fi o frumoasă petrecere pe un model copiat greşit după cazurile Guardiola şi Simeone. Nu-i nimic, rezultatele s-ar putea să curgă. O vreme. Pînă la urmă, nişte băieţi de cartier se simt mai bine hălăduind alături de unul de al lor decît puşi în bancă de un profesor. Pînă cînd?

Pînă cînd Barcelona.