Regii au dormit în paie
„Fotbalul este cel mai important lucru dintre cele mai puţin importante ale vieţii” (Carlo Ancelotti)

Li s-au întins cîteva saltele pe jos. Chiar pe jos, pe sol, practic peste betonul rece al vestiarelor din Stade de France. Aici dormiţi! Şi nemţii s-au întins pe ele, obosiţi şi cutremuraţi, „prizonieri” după amicalul din vreme de război. Ei, milionarii, campionii lumii, au dormit precum oamenii străzii, cu teama că a doua zi s-ar putea să nu mai vină. Exagerez. Dar viaţa însăşi exagerează în aceste zile, cu morţii noştri, cu morţii lor, apoi iar cu ai noştri într-o licitaţie macabră, aceeaşi viaţă care are pretenţia să meargă mai departe.
Dar cum? Cu un alt amical, pe Wembley, în care o naţiune avînd ca punct de maxim orgoliu Waterloo cîntă la unison Marseilleza? Se poate. Însă asta e tot viaţă de război, din acelaşi arsenal ca şi bombele care plouă peste Raqqa. Nouă ne trebuie să ştim de viaţa cealaltă, cea de pînă mai ieri, ieri fiind înainte de 2001, viaţa dulce cu amărelile ei pasagere, pe care ne-o construiam cu sîrg, orbeşte. Viaţa care făcea ca productivitatea unei naţiuni să crească după o finală cîştigată. Unde e acea viaţă?
Moartea a început lîngă un meci de fotbal, acest „lucru” care îşi crease propria sa castă şi care a devenit, ca tot ce e prea luminos, o ţintă pentru întuneric. Cînd Ronaldo C., idolul unei lumi gelate, scrie că „nu puteam rămîne indiferent în faţa ororii atentatelor de la Paris”, el subtextează, involuntar, că ar fi multe evenimente dramatice pe care le-ar putea ignora regal, dar nu chiar şi pe acesta. Iată înălţimea ameţitoare la care clasa de răsfăţaţi s-a cocoţat. Un univers suprastatal, ca şi CIO, care a încurajat toate măgăriile din cauza lipsei de control, de contrapondere. Societatea i-a scăpat din mîini. Tot aşa cum nu a înţeles ce i se pregăteşte cînd pe porţile deschise ale adormirii sale au intrat imamii care predicau religia kalaşnikovului.
Sportul care azi se trezeşte buimac printre explozii e cea mai bună dovadă a slăbiciunii acestei mari civilizaţii care a crezut, asemănător comunismului originar, că tot globul va înţelege într-o zi de vorbă bună şi politic corectă. Iar fotbalul, sportul, globul lăsate de capul lor au născut monştri. Vineri, chiar înainte de primele detonări din Paris, picase vestea suspendării Rusiei din atletism pe motiv de dopaj instituţionalizat. Rusia, în braţele căreia sînt aruncaţi acum occidentalii pentru o „laică alianţă”, aşa cum americanii s-au lăsat duşi în invazii care au puit nenorocirile de azi. O prostie o va urma pe alta. Iar prostia cea mai mare e că principiile s-au pierdut pe drum. Cele despre fotbal, ca şi cele despre sursele terorii şi răului programatic.
Aceasta e crima de stat cu premeditare. Căci în felul acesta va mai veni o altă seară în care Ibrahimovici va face pe Dumnezeu, iar alţii ne vor ridica, zîmbind, către Allah.