În plata Domnului şi a doamnelor

Dacă nu se întâmplă vreo aliniere nostradamică de planete, România părăseşte un turneu final de handbal fete aşa cum a făcut-o în majoritatea ultimelor două decenii: cu o amăreală care va trece greu. Important e însă că va trece

Şi o vom lua de la capăt în această vastă întreprindere de consumat bani mulţi pentru rezultate puţine. N-ar fi o dramă, fiecare face ce vrea cu buzunarul lui. Doar că, vorba unui căpitan de navă eşuată, aici sunt banii Dumneavoastră. Banii publici. Nu doar cei ai federaţiei. E despre o uluitoare vânturare de bani ai contribuabililor. Şi ce-i mai tare: e şi contraproductivă. O, ce (po)veste minunată!

Faţa naţionalei, nefardată

Posibil ca naţionala de care ne legăm şi ne dezlegăm sufleteşte în fiecare an să arate în ultimele două meciuri mai bine ca în primele patru. Doar că luni la prânz radiografia jocului ei arată a caz de internare. Înaintea partidei cu Ungaria aveam cel mai slab procent de reuşită a aruncărilor (49%) şi al atacurilor (42%) dintre toate echipele de la Euro. Un număr ridicol de mic de goluri pe contraatac (5), al doilea cel mai de jos procent de transformare a acţiunilor de pe extreme (50%), la fel în cazul atacurilor în inferioritate (8%). Nu mai vorbim de mingi scăpate, driblinguri eşuate, pase în aut sau la adversare. Evident, există explicaţii pentru toate. La asta suntem specialişti.

Binele care nu ne salvează

De partea bună a tabloului stau portarii, întrecuţi doar de cei ai Danemarcei, un randament bun de pe pivot şi o nesperată eficienţă a atacurilor în superioritate numerică, evacuând un vechi coşmar. Plus cu minus, imposibil de pretins o medalie cu o astfel de statistică. Ea e imputabilă celor de acolo, dar şi unora care nu sunt în delegaţie. Celor care din orgolii şi ambiţii locale tind să transforme campionatul într-o farsă. Una scumpă rău.

Nici aşa, nici altminteri

De ani de zile, autorităţile din Bucureşti, Vâlcea, Bistriţa, Braşov, Buzău, Brăila, Baia Mare, Cluj, Cisnădie, Craiova etc cheltuie fonduri uriaşe pentru a întreţine echipe de handbal fete. Sume anuale spre două milioane de euro la Bistriţa sau Vâlcea sunt de notorietate, nemaivorbind de megabugetul lui CSM Bucureşti. Totul ar avea o noimă dacă ar ajuta la creşterea naţionalei sau ar duce la rezultate internaţionale la nivel de club. După cum se vede, nu-i rost nici de una, nici de alta. Rămânem singura putere a acestui sport care nu a cucerit vreun titlu în ultima jumătate de secol.

Vocația noastră

Ungaria nu-i departe, ultimul aur e de acum 20 de ani. Dar acolo Gyor are 5 Ligi ale Campionilor în ultimele 7 ediţii. La noi, doar CSM acum patru ani şi Craiova, în Cupa EHF acum două sezoane, au ajuns la trofee. În rest, prea puţin raportat la investiţii. Avem însă o vocaţie nezdruncinată: aceea de a pregăti jucătoarele altor naţionale blocând calea alor noastre.

Buni platnici, buni încasatori

Liga Florilor e un Eldorado. La acest Euro se află 25 de jucătoare ale altor naţionale plătite, încă o dată, din bani publici în campionatul nostru. Destul ca să alcătuieşti două reprezentative cu rezerve cu tot. Iată nebunia: în vreme ce echipa lui Burcea nu are cu adevărat un inter dreapta de mână stângă, 6 echipe româneşti folosesc pe acest post handbaliste străine! Concurenţa fără limite deschisă de CSM Bucureşti, goana furibundă a transferurilor sufocă naţionala. Frust exprimat, taxele cetăţenilor se duc pe jucătoare care produc prea puţin pentru cei care le plătesc, dar care mai apoi au şansa să ne bată pe unde ne prind. Sună logic. Patriotic. Sună a ceva pentru care te poţi bate cu cărămida în piept. Cărămida de bani, fireşte.