Rădoi sunt doi?

Mai e puţin şi Messi, între două predări de tricouri către fani, va spune: „Ştiu 500% că Rădoi va merge la Craiova!”

Bine, nu e sigur că Messi are măcar habar cine e Rădoi, ce e Craiova şi în general despre cine, ce e în fotbalul românesc. Nu contează. Ideea e să fie întregit corul celor care îl împing pe selecţioner în braţele lui Mihai Rotaru. În ce scop? Pişicherii ar şuşoti că odată eliberat locul, punând o presiune publică şi politică adecvată, acesta i-ar reveni cuiva din „Opoziţie”, adică unuia din vechea gardă, Generaţia de Aur etc. Sau măcar cuiva mai maleabil, mai deschis la tot felul de propuneri. O minte naivă s-ar întreba: de ce atâta efort pentru o echipă naţională adesea sac de box, cu o calitate a jucătorilor sub minimul istoric?

Ce e şi ce nu e

Dar nu suntem naivi. Şi atunci ştim că dacă nu curge, pică. Întotdeauna e ceva de făcut, dacă nu bani, măcar bănuţi. Câteva milioane de bănuţi pe bază de CV de naţională. Cum s-a întâmplat multă vreme. Şi unii zic că şi în vremurile noastre. Nu cu Rădoi, asta e impresia. Rădoi nu poate fi păcălit, se poate păcăli şi atât. E un tip cu care poţi (şi uneori chiar trebuie) să nu fii de acord, dar căruia eşti tentat să-i acorzi prezumţia de verticalitate. N-are şcoală de antrenori, a stat pe o bancă la FCSB fără să aibă voie să se ridice de pe ea, toate sunt adevărate. E sinucigaş în anumite tactici, fie. Dar nu e ‘oţ. Sau dacă e, atunci stingem lumina, noapte bună!

De ce ar pleca

Rădoi e dat deci de mulţi la Craiova, Rotaru utilizându-se de o sumă de dovezi convenabile: că va trage linie după Irlanda de Nord, că nu ţine de scaun, că a zis odată că ar antrena la Craiova, că i s-a făcut lehamite, că şi-a dat seama că nu-şi poate pune ideile în practică etc. De fapt, cine susţine că va merge la Craiova pune în discuţie cel mai tare argument al lui Rădoi în demersul său profesional: caracterul. Rădoi n-are experienţă, n-are performanţe (cea de la tineret e din alt film) şi, mai ales, nu are o gaşcă de susţinători. Adică poate are una, formată doar din Olăroiu. Unii îi acordă încredere, dar nu sunt „de-ai lui”.

Cum ar fi să nu mai fie

De aceea marele său atu e suma de principii de la care, ne dă de înţeles, nu se abate cât de rău ar bătea vântul. Or dacă e sigur, cum susţin mulţi, că el a bătut palma cu patronul din Bănie, atunci totul se prăbuşeşte. Faptul că alţii afirmă că el nu va lăsa naţionala e tocmai rezultatul imaginii de om serios pe care Mirel şi-a creat-o. Virând brusc la început de drum, mai mult, demolându-şi declaraţia conform căreia nu a venit la ultima reunire de lot cu gândul de a pleca, Rădoi ar rămâne singur, şi fără gaşcă, şi fără admiratori, singur într-un câmp al nimănui. Nu că asta l-ar împiedica să-şi construiască o carieră. E plină piaţa. Dar ar fi alt Rădoi. Rădoi 2.

Absenţa unui „nu”

Mai există o raţiune pentru care valul de păreri „Rădoi la Craiova” capătă forţă. Selecţionerul nu a negat categoric orice posibilitate de a ajunge acum la Craiova. A parat mereu în faţa întrebărilor spunând că nu e momentul pentru o astfel de discuţie, că „ştiu alţii mai bine decât mine unde o să fiu”. Or, în asemenea situaţii, cu o asemenea presiune, dacă nu e nimic adevărat, un „Nu, domnule, nu merg acolo. Punct” ar fi distrus subiectul. Aşa, o portiţă e lăsată deschisă.

Căci sunt şi dintre cei care, chiar dacă nu îl văd pe Rădoi bătând palma prin spatele FRF, cred că un contact a avut loc şi nişte opţiuni au fost discutate. Rădoi nu a semnat cu Craiova, dar o poate face, iată o variantă poate mai apropiată de adevăr. Sigur, tot depărtată de discursul celui căruia i se iartă, deocamdată, multe pentru demersul lui autentic, uman. Dar dacă s-ar adeveri n-ar fi niciun capăt de ţară. Ar fi fix din această ţară.