Dinamo din vis

Sunt unii care duc dorul Epocii Ceauşescu. Alţii duc dorul epocii în care Dinamo se pregătea de Liga Campionilor, nu de Liga a doua. Întâmplarea ne ajută să ne reamintim despre ce era vorba atunci prin exemplul unui alt Dinamo

Zoran Mamici a răspuns somnoros la auzul veştii că a căzut cu CFR în turul 2 preliminar al LC. Probabil îşi făcea somnul de frumuseţe. Sau de raţiune. Un fel de: „De-asta n-o să dorm la noapte…”. La noi, ştirea a trimis o undă de şoc printre cei care îşi doresc o reprezentantă în grupele europene.

Bau, bau, Dinamo Zagreb!
Or, traseul campioanei ar fi cel mai uşor. Sau ar fi fost. Cu Dinamo Zagreb în cale treaba devine supercomplicată. Dinamo Zagreb e un căpcăun al Estului. Un loc care a dat lumii jucători ca Brozovici, Viduka, Mandzukici, Kovacic, Corluka sau Modrici. Numai în ultimii patru ani DZ a livrat către Vest fotbalişti în valoare de peste 100 de milioane de euro. Pe Dani Olmo l-a vândut în ianuarie la Leipzig pe o sumă mai mare decât tot bugetul CFR-ului. Să mai ziceţi că e Petrescu nebun…

Money, money, money
Dar uşa nu se deschide în sens unic, ca la alţii, care luau cu 3 mâini şi dădeau cu un deget. Dinamo Zagreb îşi îngrijeşte viitorul. În locul lui Olmo l-a şi luat pe Ivanusec cu 3 milioane de la Lokomotiva Zagreb, un fel de subordonată de la care a cumpărat în ultimul deceniu de vreo 10 milioane. De aceea trebuie să regresăm cu aproape 15 ani pentru a găsi un sezon în care DZ n-a prins grupe de cupe europene. Şi de cele mai multe ori intră în Champions, şi banii UEFA intră la ei. Observaţi că tot pomenesc despre bani. Căci banii fac lumea să se învârtă. Şi pe pârdalnicul de balon, că de-aia e rotund!

Furt vs. ciordeală
Aşa că toate textele sunt despre cât de tare e Dinamo al lor. Nimic despre asemănarea cu Dinamo al nostru. În 2018, la Zagreb s-a petrecut, la scară redusă şi limitat la o singură echipă, un veritabil „Dosar al Transferurilor”. Ca să vezi! S-or fi inspirat de la noi? În boxa acuzaţilor au stat fraţii Mamici, Zdravko şi Zoran, tartorii clubului. Acuzaţia: dintre cei vreo 30 de milioane de euro încasați din vânzările lui Lovren (la Lyon) şi Modrici (la Spurs) şi-au însuşit, prin intermediul jucătorilor (ce băieţi fini! – fini în raport cu „naşul” Zdravko), aproape 16 milioane. Hocul, pocus! Vă sună cunoscut? Măcar ăia au lăsat jumătate din bani clubului. La noi păgubiţii rămâneau cu firimiturile. Din dusul lui Codrea la Genoa în valoare de 2,6 milioane au ajuns la Dinamo… 70.000 de euro! De-o ciorbă.

Driblinguri de legendă
Ca şi la noi, pedepsele au fost aspre. Zdravko a primit 6 ani şi jumătate şi a fugit în Bosnia, căci în Croaţia dacă iei peste 5 ani intri la umbră până la recurs. În schimb, şi aici e de film!, fratele Zoran, cu care va da mâna, sau cotul, Dan Petrescu, a luat fix 4 ani şi 11 luni. Da’ fix, fix! De cât a fost nevoie, s-ar putea observa, ca să mai rămână cineva din familie să aranjeze ploile. Cazul e în apel la Curtea Supremă. Doar că de doi ani, nimic, nicio veste! Imperiul contraatacă? Poveştile astea adevărate sunt atât de frumoase că ar trebui puse în ramă. Ca şi Dinamo din bătătură pe vremuri, cel de la Zagreb e, la alte dimensiuni, de un succes nebun: a bătut Atalanta în grupe de a zvântat-o, vinde pe bani grei, iar Croaţia, care se sprijină fotbalistic pe clubul din Capitală, a început la doar câteva zile după sentinţa în „cazul Mamici” drumul spre finala Cupei Mondiale. Taman ca în Italia cu calciopolisurile ei, frauda e sora geamănă a succesului. Un triumfurt de speriat. E ceva în neregulă cu fotbalul, credeţi?

Predarea gestiunii morale
Văzând-o pe Dinamo cea vrednică de milă a zilelor noastre, mulţi sunt tentaţi să zică: corupţie să fie, dar şi rezultate! Ca vorba din popor: „Furaţi, dar mai lăsaţi-ne şi nouă de-o friptură!”. Atracţia căii simple a predării e permanentă. Cu atât mai mult cu cât, în anumite locuri, bun şi curat e un oximoron. Ăsta e un neologism implantat de vesticii ăia răi care ne-au furat ţara, nu şi obiceiurile.