Cine a bătut pe CFR?

A început să scârțâie formula magică "Îți dau, îmi dai"

Craiova planează pe un vis. Să o lăsăm să îşi consume orele de extaz, că dacă sunt zile virează în necaz. CFR e un Terminator pe care trebuie să îl omori de mai multe ori până când şi ultima luminiţă electronică i se stinge din ochi. Nu suntem acolo. Am ajuns totuşi undeva. La o răscruce. La întrebări. La mirări.

Nu-mi iese din minte prezenţa lui Bordeianu la interviurile de după. Cu simpaticul lui accent moldovenesc pe care nicio statuie a lui Corvin nu-l poate strivi a survolat înfrângerea cu nonşalanţă. Aşa o fi felul lui. Dar după cum sectorul defensiv, în frunte cu altfel harnicul jucător, prestase un pic mai devreme şi având în vedere că urmau câteva întâlniri interesante cu orgoliul lui Dan Petrescu o asemenea „insuportabilă lejeritate de a fi” te lasă perplex. Şi poate fi interpretată ca rezultatul acelor probleme interne, aşa cum le-a numit repetat antrenorul. Care nici el nu părea din cale afară de nervos, după cum ne-am fi aşteptat. Era mai degrabă trist. Un piculeţ resemnat. Ceea ce ar trebui să declanşeze toate alarmele la CFR. Ce se întâmplă acolo?

Sabia şi vrabia

Să fie chestiunea legată de renunţarea forţată a jucătorilor la un salariu cu promisiunea vrabiei de pe gard – recuperarea lui când/dacă echipa se va califica în grupe europene? Să fie neînţelegerile interne între Petrescu şi anumiţi jucători, printre care Ţucudean, să fie incertitudinea legată de contractele pe termen scurt şi lung? Să fie nervozitatea unui lot numeros în care mulţi (vezi Chipciu) nu-şi găsesc locul? Să fie iar, ca în fiecare an, apropierea momentului „cash” când titlul şi bancomatul UEFA devin vitale pentru supravieţuirea unui colos trăind mereu sub o sabie?

Am zis odată că această echipă e una de mercenari şi unii s-au supărat. Mercenari sunt şi cei din gărzile elveţiene care îl apără pe Papă. Antipeiorativul acestui termen pe care pudibonzii de la noi îl reneagă e profesionalismul, sacrificiul ca termen contractual, fidelitatea. Diferenţa faţă de „amatori” e că mercenarii cer, în oglindă, aceleaşi calităţi şi de la cei care îi înrolează. Altfel totul cade. E CFR pe tobogan după multe momente în care formula magică „Îţi dau, îmi dai” a funcţionat cu hâcuri?

Pe aici se tot trece!

Cert e că memoria refuză să livreze, la atare nivel de importanţă a unui meci din campionat, o situaţie în care atât apărarea, cât şi atacul clujenilor să fi capotat ca în acest 2-3 cu Craiova. Doar fazele fixe au mers, probabil că tipii de acolo le execută la fel şi dacă îi scoli din somn ori dacă le iei de la gură paiul din cocktailul de pe o plajă. Dar e puţin. Defensiva, mai ales, a părut mai rarefiată ca străzile Bucureştiului acum două luni. Semafoare mergând degeaba. Un aer de părăsire. Aşa ceva nu poate fi întâmplător. Craiova a penetrat în mod repetat apărarea CFR-ului prin zonă centrală, jenant pentru o echipă a cărei tactică pleacă de la principiul solidităţii defensive. Să fi fost un semnal dat de un grup în skanderbeg cu conducerea? Şi cum să interpretăm jemenfişismul lui Omrani?

În birouri se udă tricouri

Craiova a învins CFR. Dar dacă CFR ar fi fost în parte învinsă de „coloana a 5-a”? De valul de supărări, agitaţii şi incertitudini interne? Tentaţia e mare să interpretezi astfel o prestaţie terminată cu încasarea unui număr egal de goluri cu cel primit în tot restul sezonului în Gruia. Dacă aşa stau lucrurile, Craiova e campioana. CFR nu şi-a pierdut competenţele, ci coeziunea. Săptămâna aceasta acolo ori va fi reparat esenţialul, ori va fi pierdut totul. Cu un punct în spate, Craiova stă şi aşteaptă ca adversara să înghită cianura. E pe val cum n-a mai fost. Dar CFR a trecut prin multe, a scăpat de multe otrăvuri. Ne ţinem răsuflarea. Şi visăm la ultimul meci, la ultimele lui secunde…