Pase cu Ianis

“Nici o zi fără peşte”. Ţineţi minte lozinca ajunsă subiect de bancuri, ca să nu ni se aplece? La noi e „nici o zi fără Ianis”. Deocamdată e minunat. Va fi interesant când imaginaţia va trebui suprapusă peste realitate

Gică Popescu a tranşat: Ianis e ca şi luat! De Rangers, fireşte. Cum adică, fireşte?! Păi nu era la Real Madrid?!! Stai, nu, era la Sevilla… Taci, domne’, ce prostii vorbeşti! West Ham a şi pus mâna pe el, vezi bine. Breaking news! Ianis, dorit de Lazio. Cum Lazio? Uite aşa, pentru că „îl simpatizează directorul sportiv al clubului”.

Illusion League

Aha! Iar dacă daţi un pic înapoi timpul care s-a oprit veţi afla amuzaţi că Bayern şi Barcelona, nici mai mult, nici mai puţin, l-au dorit după Euro U21. Că tot am revăzut la TVR meciul România-Croaţia 4-1 cu care a început un frumos drum din ultima vară liniştită. Au arătat bine copiii. Inima a tresăltat din nou. Dar mintea a văzut şi limite clare, o consistentă marjă de îmbunătăţire a tuturor, dacă e să-i comparăm cu cei mai buni, cu Sancho, Haaland sau Rodrygo. Care sunt şi mai tineri ca unii dintre ai noștri. Degeaba ne jucăm de-a campionii în praful Bărăganului. Sau, dacă atât ne e de ajuns, putem înfiinţa Ilusions League. Necazul e că băieţii care se ocupă cu comercializarea substanţelor halucinogene nu vor avea dreptul să devină sponsori principali, aşa cum ar merita.

Mult marketing

Ca la leagăne, acum eşti sus, mâine eşti jos. Bine, nu Ianis. Vorbele despre el. După anunţul lui Popescu a apărut un scoţian, Davie Provan, fost sfertfinalist de Cupa Campionilor cu Celtic, care a spart în bucăţi veştile bune. „Îmi vine să râd când văd speculaţii fanteziste conform cărora Rangers e gata să plătească 5 milioane pe Ianis”. Foarte urât! Se vede că tipul nu mai are nicio treabă cu partea oficială a fotbalului de îşi permite să spună chiar ce gândeşte. Nu trebuie luat în serios. Serios! Problema e că nu ştim cine mai trebuie luat în serios în legătură cu orice legat de Ianis. Mi-e teamă că până şi cluburile au dezvoltat un dublu limbaj ca să nu supere puternicul partid pro-Hagi. Ştiu ce au păţit alţii.

La Ianis e mult marketing, care poate deveni contraproductiv. Nimeni nu scapă de capcanele supraexpunerii, vedeţi asta foarte bine în păţaniile lui Michael Jordan expuse în „The Last Dance”. De aici, probabil, şi contraşarja lui Provan. Unii or percepe promovarea românului cu nume faimos ca pe o încercare de a le fi băgat pe gât. Multe lucruri bune nu pot ieşi de aici.

Între sinceritate și lăudători

Atât că, aşa cum se întâmplă de când lumea sportului, o mie de vorbe nu fac cât o faptă. Ianis poate spulbera tot prin joc atunci când s-o putea juca. Într-un fel, toată această zumzăială obositoare din jurul său îl poate ambiţiona, detractorii sunt făcuţi pentru a fi contrazişi. Şi, în general, marile cariere se nasc nu din puf, ci din dorinţa de a răsturna o ordine institută şi de a îi face pe cei care îţi zic că „niciodată, nicicum” să îşi înghită cuvintele. Din punctul ăsta de vedere Hagi n-a fost răsfăţat. Viaţa lui a fost prea cuminte, prea liniară, programată. Ar avea nevoie de ceva dramatic, fotbalistic vorbind, pentru a găsi în el puterea de a fi mai mult decât îşi închipuie, în deplina tăcere a sincerităţii, şi lăudătorii, şi criticii săi.

În ochiul public el e deja mai mare decât i-ar fi permis-o rezultatele. Diferenţa asta poate deveni electrică. Într-o bună zi va trebui să sară, de nervi, mai sus decât toate apărările pentru a ajunge la imaginea lui însuşi. Până atunci, să-l dăm ca şi transferat la Liverpool?