Bătălia pentru când şi cum

Ne ţinem răsuflarea după Paşti: vor creşte sau nu îmbolnăvirile? Vom şti începând de peste o săptămână. Multe vieţi depind de acest număr

Deocamdată, secţionarea conexiunilor sociale şi comerciale căreia i s-au supus majoritatea românilor pare a funcţiona. În mod normal trebuia să ne prăbuşim demult. Dar, cu excepţiile aşteptate şi în ciuda repatrierilor masive ale celor care au fost loviţi de pierderea locurilor de muncă sau de absenţa vesticilor de pe străzi şi din magazine, lozincile oficiale au funcţionat. Până la urmă suntem un popor ascultător, epoca lui nea Nicu stă mărturie. Iată că o astfel de obedinţă faţă de mai-mari funcţionează şi în sens pozitiv. Adică totul e bine? Nu, evident. Dar e mai bine decât ne-am fi imaginat. Drept e că noi ne imaginăm mereu, pe bună dreptate, ce e mai rău.

Locurile de muncă ale fotbalului
Fotbalul, în timpul ăsta, tropăie. Nu mai are răbdare, dar cine are? Când te mai întâlneşti cu cineva, în real sau virtual, întrebarea ţâşneşte instant: când se reia campionatul? Oamenii caută răspunsul din ce în ce mai des şi mai apăsat. Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii, a spus la Digi 24 că „nu, la reluare nu ne gândim. Ne gândim la locurile de muncă, la deschiderea unor anumite spaţii, dar nu la adunările cu număr mare de oameni”. Chestia cu locurile de muncă a fost simpatică. Păi, şi în fotbal sunt locuri de muncă, e o activitate cu o cifră de afaceri de mai multe zeci de milioane de euro pe an (peste 30 numai Liga 1) şi mii de angajaţi, zeci de mii dacă extinzi la toate afacerile conexe, de la pariuri până la curăţătorie, medicină sportivă sau echipament.

Moft și nu prea
Toate neesenţiale astăzi, de acord, dar ar fi greşit să creadă cineva că treaba asta e aşa, un moft. Or, dacă e, dă de mâncare multor guri. Rugat să fie mai precis, ministrul a spus că s-a referit doar la adunările din tribune. Unii or fi răsuflat uşuraţi. Gata, putem începe, chiar fără spectatori. Dar staţi! Iată-l apărând vijelios pe turnantă pe stimabilul domn Arafat, care retează orice speranţă ca o lamă a destinului. „Indiferent că vine cineva și spune: „Noi facem acum cantonament, competiție și îi testăm pe toți!”. OK, îi testează astăzi. Nimeni nu știe dacă mâine persoanele sunt tot negative sau, dimpotrivă, pozitive. Sau poimâine! Pentru că unii dintre ei pot să se afle în perioada de incubație.

Versiunea Arafat
Și asta înseamnă că cineva poate deveni pozitiv și să infecteze pe alții”, zise domnia sa în Fanatik. Interesant că în Germania se poate. De ce? Pentru că, acolo şi aici, nu e vorba despre nişte X care azi sunt bine şi mâine, scăpaţi în natură, s-ar infecta şi ar împovăra fragilul nostru sistem sanitar (dl Arafat ştie despre ce vorbeşte, după ce în cazul Colectiv a interpretat aria: „Avem tot ce ne trebuie!”).

E vorba despre cetăţeni care rămân în carantină tot timpul, şi după testare, până la final. Test, 14 zile cantină, iar test, şi abia apoi ar juca. „Închişi”, fotbaliştii ar fi ţinuţi departe de cetăţenii peste 65 de ani (cu care acum pot interacţiona la magazine sau în scurtele mişcări fizice de pe lângă casă, de exemplu).

Dl Arafat mai spune că 15 mai e foarte devreme pentru reluarea pregătirilor. Şi că presiunile nu vor rezolva nimic. Ei, lăsaţi, la Colectiv au funcţionat, când s-a trasat ordin pe unitate să se cânte pe aceeaşi voce falsă. Reluarea în sistem „deschis” e, da, riscantă. Din contră, în sistem închis e mai sigură decât situaţia actuală şi mai ales cea viitoare, când mulţi vor tinde să-şi ia lumea în cap de prea multă inactivitate.

Acel mare „dacă”
Despre elefantul din text. Sigur că există interese economice în reluarea fotbalului. Dar unde nu există? Şi ce înseamnă asta? Înseamnă să mai putem trăi după ce nu murim. Să fim un pic nemţii cu toţii. Să avem echilibru şi să pricepem că anumite lucruri pot funcţiona dacă îndeplinesc condiţii clare, aş zice draconice, căci epoca le cere. Dacă situaţia nu se înrăutăţeşte (da, e un colosal „dacă”!) şi alţii pornesc la drum, va fi interesant de văzut cum va funcţiona intransigenţa de aici. Siguranţa sanitară e dincolo de discuţie. După care însă e nevoie de dialog. Ca să nu ne trezim în lumea serialului „The English Game”, jucând cu basca în cap, nobili contra săraci, când vom lua locul cerbilor şi vulpilor pe străzi.