Gică/Contra

Avem voie să mai şi râdem de noi înşine? Avem

„Profită Piţurcă? CFR e pe tobogan!”. Aşa suna un titlu înainte de meciul în urma căruia interogaţia se schimbase în „Ce le-ai făcut, Piţi? Cum i-a PRĂBUŞIT fosul selecţioner pe olteni”. Propunere de titlu: „Un tobogan spre cer”.

O lume minunată. Pe dos
Autoironia e aur în această lume de un relativism care l-ar speria până şi pe Einstein. De aceea, asumându-ne limitele, şi greşelile, şi ideile creţe putem merge mai departe să discutăm despre monolguri. Iar cel cu coroniţă e al regelui. Când Dan Petrescu i-a făcut din cap până în picioare pe arbitri, Hagi a cerut respect pentru antrenorul CFR-ului. După ce Contra l-a înjurat în văzul lumii pe Puşcaş tot Hagi a acuzat atacurile la selecţioner. Arată a lume pe dos. Asta a vrut să spună Hagi, că agresorul e, de fapt, o victimă? Poate. Sau poate că trebuie să căutăm în cărţile care ne explică în ce fel un comportament abuziv al cuiva e generat de agresiunile suportate.

Noi la Posada, noi cu „promoționarea”
Gică Freud? Hagi e în răspăr, ca orice revoluţionar. Vrea să refacă lumea. Dar vrea să o refacă în ceea ce a fost odată. O spune repetat. „Am bătut Argentina, domnilor!”. Sigur, şi pe Carol Robert de Anjou, la Posada. Parcă era ieri… Cum om fi făcut asta? Cu cei de atunci uniţi sub o idee, ca să nu spun un ideal. Gică zice aşa: nu poţi construi nimic fără să tragă toţi în aceeaşi direcţie. Aşa că mai uşor cu criticile, cu „negativismul”, cu „interesele”, cu „promoţionarea de jucători”, cu una, cu alta. Adică mai cu batista pe ţambal când joacă naţionala. Mai uniţi. Mai sub tricolor. Uf, asta miroase a petarde…

Ghici ciupercă cine-i!
Cu un an şi ceva în urmă. ” E cel mai bun jucător sub 21 de ani care există în România. O spune statistica! Şi nu este convocat, iar Contra zice că vrea să întinerească echipa. Cosmine, bagă un mare semn de întrebare. Mare!”. Ghiciţi cine? Ştiu, memoria noastră, a lumii noastre e scurtă. Dar dacă vrem să reconstruim vremurile de altădată ne trebuie una ceva mai lungă. Dar vrem? Vrem ca altădată?

Încrederea
Nu suntem infailibili, nici unii dintre noi. Nu avem monopolul adevărului. Nimeni nu-l are. Tot ce putem face este să discutăm, să ne auzim şi să ne ascultăm argumentele. Şi să ne recunoaştem erorile. Discursul lui Hagi e ca un tablou de Monet, nu vezi catedrala aşa cum e, vezi reflexia luminii asupra ei. E adevărul lui, cu interesele lui. Cum poate fi interesul unic, aşa cum vrea el? Printr-un numitor comun pe care nu l-am auzit încă: încrederea. ÎNCREDEREA!, să zic şi eu apăsat, ca el. Asta a dispărut odată cu banii din transferuri, cu păcălitul fotbalului şi al fiscului, cu interesul mic, de clan, de cont.

Hagi cere ca marile companii să investească în fotbal. Şi o vor face când vor avea încredere ca în orice alt produs. Şi vor avea când toţi se vor fi pus de acord că au încredere unii în alţii. Incluzând presa, care poate fi „pozitivă”, precum cea din Franţa în anumite situaţii, dacă are încredere. Altfel, Hagi va continua să ceară luna de pe cer. Și noi, tot pe tobogan.