Mirosul sângelui

Kyrgios cel sfidător contra lui Nadal cel înțelept. Un meci cu doi învinși

Când te uiţi la un meci, să zicem de tenis, şi eşti neutru cauţi instinctiv să îţi alegi favoritul. E un moment în care te întrebi reflex „eu cu cine ţin?”. La Nadal contra Kyrgios îmi vine să cred că mulţi au formulat chestiunea invers: „eu cu cine să nu ţin?”.

Doi îngeri se țineau de nas

Ca să o spunem pe şleau, pentru o bună parte din public Kyrgios e un golan, iar Nadal e un dopat. Cu deosebirea că Nick cel rău a fost prins de nenumărate ori asupra faptului. Sigur, există un număr semnificativ de oameni care gândesc invers. Îl văd pe australian ca un adevărat erou al ATP prin anarhism şi sinceritate dusă la extrem, adică până la nesimţire, iar pe spaniol îl cred curat ca lacrima, negustor cinstit pentru că e neprins, ba chiar un imens campion a cărui moralitate l-ar împiedica să pună gura pe substanţe interzise. Aici doi îngeri au trecut, ambii ţinându-se cu mâna de nas. Apoi unul dintre ei a dus-o la chiloţi.

Hit the man, ball!

La întâlnirea de la Wimbledon a ieşit cu scântei şi nici nu putea fi altfel. Pentru Kyrgios, Nadal e întruchiparea sistemului care face tot ca să se perpetueze şi nimic ca să se asaneze. Nu doar chimic, ci pur şi simplu din perspectiva băţului adânc înfipt în posterior. Kyrgios vine din linia Năstase-McEnroe. Deocamdată îi urmează doar la prostioare, nu şi la rezultate. Niciun turneu de Mare Şlem. Nicio finală. Nici măcar o semifinală. Mai are timp, ziceţi. Ok. Dar să facă totuşi ceva cu el! Are 24 de ani şi recunoaşte, mândru de el, că i-a opus o bună rezistenţă lui Nadal fără antrenor şi fără o pregătire adecvată. Asta e atitudine de puşti de cartier care te ameninţă că te va bate când o să pună muşchi pe el.

Instituția Rafa

Kyrgios trăieşte în lumea lui şi se simte bine. Mă placeţi sau nu, treaba voastră! A trimis o minge fix către spaniol, care a parat cu racheta şi apoi i-a aruncat o privire lungă şi neagră. „Băi băieţaş, poate sar fileul şi sar pe tine!”. Oooo, cât ar fi dorit asta Nick! Dar nu. Nadal e un senor. Are de apărat o imagine. O carieră. O instituţie întreagă care îi poartă numele. Kyrgios nu are de apărat decât propriul adevăr. „Da, am vrut să-l lovesc! Şi ce? La câte turnee câştigate are, la câţi bani are în conturi poate primi o minge în piept!”. Kyrgios l-ar fi urmat pe Che în jungla boliviană. Şi ar fi murit lângă el. Sau nu, dacă ar fi fost pe cât de şmecher se dă.

Meciul în care fiecare câştigă

După meci, fiecare a vorbit în perfect acord cu imaginea publică pe care şi-a construit-o. Kyrgios sfidător, Nadal înţelept. Probabil primul se crede un fel de Neo în luptă cu Matrixul, iar celălalt un mare şef cu o groază de responsabilităţi planetare. Kyrgios, un bun revoluționar, s-a luat de cel care împarte dreptatea, arbitrul adică, şi s-a arătat impertinent în multe rânduri cu jurnaliştii. Nadal a ţinut o mică predică despre respectul în tenis (cu care mai devreme Kyrgios se ştersese undeva) şi i-a servit un passing shot inteligent fostului oponent. I-a transmis că dacă încasa el lovitura nu era o problemă, dar că mingea ar fi putut lovi o altă persoană, poate în ochi, cu consecinţe grave. I-a pus publicul în cârcă. Ca şi cum lui Kyrgios i-ar păsa. Dar în lumea lui Nadal contează.

Într-o lume mai bună

Meciul ăsta şi dramoleta lui nu vor schimba nimic nici pentru unul, nici pentru celălalt, nici pentru cei care îi iubesc, nici pentru cei care îi urăsc. E ca alegerile politice ale zilelor noastre, fiecare ştie ceva şi numai acel ceva. Ar putea fi altfel? Da. Chiar da. Pentru Kyrgios, dacă va pune mâna serios pe rachetă şi îşi va aduce faptele lângă vorbe. Cu mari victorii va putea modifica realitatea spaţiului în care joacă. Orice ar zice, vrea recunoaştere. Un Guevara va tânji mereu după temeneli. Iar Nadal va fi altceva decât un campion cu o imensă umbră în cârcă atunci când în faţa deciziei justiţiei spaniole de a distruge dovezi de dopaj se va ridica şi va protesta. Cu tărie. Cu repetiţie.

Până atunci, fiecare cu sângele şi obrazul lui. Mai gros sau mai subţire.