Adopţia

Nu peste mult timp vom ţine cu toate ţările lumii care ne găzduiesc poporul

„Nu-i nimic, vor mai fi ocazii!”. Pun pariu că toată lumea îi spune asta Biancăi Andreescu după finala de la Auckland. Probabil că şi ea îşi spune acelaşi lucru. Doar că nu crede o iotă. „Vrăjeala” asta, cum ar zice unii cetăţeni ai ţării ei de origine, e pentru oameni obişnuiţi. La campioni nu funcţionează. Ei cară infinit aceste mici morţi care sunt înfrângerile.

Un editorialist din patria Biancăi scria după victoriile ei la Wozniacki şi Venus despre legiunile de jucători care, fără să fi trecut în viaţa lor de primul tur al unui tablou principal, bântuie printre arenele turneelor cu privirea pierdută şi paloarea unui împătimit în dimineţile Las Vegas-ului. Un sport în care „poţi ca miercuri să fii un nimeni, iar vineri toată planeta să-ţi ştie numele”.

Sau poţi rămâne un nimeni, cel mai adesea. Un nimeni, în plus falit. Fără bani, fără speranţe, fără tot timpul pe care nu ţi-l mai dă nimeni înapoi. Noi, ceilalţi, ne trezim mereu învingători pentru că la micul dejun ne aşteaptă poveştile de succes ale lui Halep. OK, în ultima vreme avem un gol în stomac întrebându-ne dacă Halep va mai fi Halep. Însă Halep a ajuns să fie cineva. Şi dacă va cădea, iar trăirile multora se vor prăbuşi, aterizarea va fi lină pe salteaua unui trecut glorios.

Halep, da, a fost şi este! Dar ceilalţi, care nu sunt şi nu vor fi, trăiesc un infern fără egal. În alte sporturi, toată lumea e măcar bucuroasă pe podium. În tenis e doar fericirea primului, ciuda fardată a celuilalt, care ţine farfuria de consolare în poza de grup, şi gata! Fără locul trei. Fără „repeşaj”. Fără Europa League. Tenisul e despre monştri. Câteodată, sacri.

De câteva zile, hop şi noi lângă succesul Biancăi! Măi nene, urechile Canadei vor tot auzi de acum celebra terminaţie de nume propriu românesc şi chiar dacă nu vor şti din prima etnia le va rima cu Ceauşescu şi se vor prinde. Dar noi ne prindem despre ce e vorba într-o societate care, în vreme ce neaoşa Buchard pozează din ce în ce mai goală, se mândreşte cu Shapovalov şi Andreescu?

Bianca a început tenisul în România şi a devenit campioană în Canada. Acolo i s-a pus la dispoziţie Nathalie Tauziat, fost număr 3 mondial, aici lui Buzărnescu i s-a propus să se facă o chetă printre jucători ca să fie ajutată cu bani, de milă.

Şi pregătiţi-vă pentru din ce în ce mai mulţi oameni mari ai lumii care să mai poarte din România doar numele de familie. Am putea face totuşi ceva. Să încetăm să-i admirăm, ne facem de râs.

Ridicându-i în slăvi pe cei alungaţi de sistemul pe care îl creăm şi îl tolerăm ne aplaudăm propria absurditate. Nu ajunge să înjurăm. Toţi cei de la televizor suntem noi. Da, şi Bianca. Doar că ea a dat pe alt program.