Răscrucea

Nu contează meciul ăsta. Contează meciul celălalt, pentru altă lume

Muntenegru e un munte greu. Enervant adversar! Nu că noi n-am fi pentru alţii. Dar măcar visăm, fie şi absurd, că într-o zi vom găsi grădina Edenului.

Adversar-exemplu
Ei n-au cum, pot fi campioni mondiali doar la cazinouri. Între timp sunt mai buni la fotbal. Iar noi trebuie să-i batem ca să nu alunecăm în urna 4 a drumului către Euro. Şi nici aşa nu e sigur. Ex-sfertfinalişti de Mondial, am etalat multă vreme ifosele unui nobil scăpătat care ajunge să trăiască printre săraci. Azi suntem una cu acei „zdrenţăroşi”, mâncăm din aceeaşi strachină şi ne uităm prin binoclu la lumea bună în care am fost odată. Oriunde însă e de învăţat. Muntenegru nu e doar un adversar încurcă-lume, e şi un exemplu. Noi, rămaşi blocaţi în ideea acelei naţionale, le-am pretins mereu celor ce se îmbrăcau în galben să fie nişte Iron Men cu armura pe ei. Reset.

Forţa grupului? Nu, grupul cu forţe!
În lipsă cruntă de valori, selecţionerii noştri au renunţat la principii, ceea ce e sentinţa capitală a oricărui proiect. Jucau, nu jucau, anumiţi fotbalişti erau chemaţi oricum. Chiricheş e exemplul absolut. N-a mai contat nici unde jucau, dacă erau în ADN-ul naţionalei, vezi Dragoş Grigore, convocat chiar dacă echipa lui qatariană se lupta la retrogradare. Adversarii noştri au făcut altfel. Înainte de a avea o echipă s-au străduit să aibă cu cine să o facă. Cumva, câţiva dintre ei au ajuns în Serie A, Ligue 1, prin liga a doua germană ori în Rusia. Nu ca turişti.

8 contra nişte salahori
Rădoi a spus-o clar în toiul petrecerii de după egalul smuls Belgiei. Greul va fi ca tinerii români talentaţi să joace la echipele de club. Unde? Ordinea ar fi: în Vest prima ligă, Vest liga a doua sau România L1, Est (dar nu oricare) prima ligă. Nu Arabia, nu China. Muntenegru n-are o mare naţională, dar are jucători care pot decide un meci. Noi tot băgând heirup-ul la înaintare ne-am pricopsit cu o echipă de salahori care joacă adesea fotbal de parcă ar săpa tranşee la Mărăşeşti şi Oituz. De admirat efortul, dar cu capul în jos nu vom da de lumină. Cu Lituania, să nu ne păcălim, a fost doar o încălzire, bună, dar atât. Vin bătălii grele. Şi perspectiva ambarasantă de a găzdui un Euro fără noi.

Burse pentru echipe-facultăţi
Proiect: totul pentru Vest, totul pentru titulari! Şi pentru asta poate că trebuie inventată o „bursă de merit”. Poate că FRF ar trebui să stimuleze inclusiv financiar jucătorii să aleagă campionate importante şi să se impună ca titulari acolo. Să le dea bani pentru fiecare meci prestat, mai ales celor care ajung în Big 5. Veţi protesta: cât le poate da? Mult, puţin, e de dat, nu de luat. Şi oamenii sunt sensibili la astfel de premii, în ciuda mantrei ipocrite „banii nu contează”. Ba contează. Important e cum îi foloseşti. În plus, nimeni dintre cei care nu joacă nu trebuie să mai apară la lot. Ceea ce pare că începe, prin Contra, să se implementeze.

Demonstraţia „italianului”
Mai ales tinerii trebuie stimulaţi. Ei n-au voie să piardă primul tren din străinătate, să se impună însoţiţi de federaţie, contractual chiar. E timpul unui mare şantier şi dacă tot s-a plecat pe varianta impunerii de tineri la Liga 1 ar fi logic să existe condiţii clare, anunţate, fără excepţii, pentru chemarea la loturi. Puşcaş „italianul” a arătat ce înseamnă să respiri în altă lume fără prea multe dungi pe fund de la banca de rezerve. Petre, în Danemarca, la fel. Timpul compromisurilor a trecut. Hainele de pe noi s-au rupt prea tare ca să mai merite a fi cârpite.

Ultimii şi cei din urmă
E paradoxal. N-am pierdut niciun meci, dar suntem pe punctul să retrogradăm în ordinea valorică a viitoarei trageri la sorţi. Pentru că logica a rămas aceeaşi: să fie bine ca să nu fie rău. Pâş, pâş. Nu va merge la nesfârşit. Acum această naţională are un singur scop: să nu lase un bolovan prea mare de ridicat celor care vin. „Tricolorii” care iau la urcat Muntenegru sunt o generaţie de sacrificiu. Dacă nu suntem fraieri, va fi ultima.