Ikarius şi soarele gol

Între îmbălsămatul şi linşatul lui Karius se strecoară pe vârfuri, la ore mici, tăticul portarului german. Se clatină. El şi lumea lui

Ca şi în cazul lui Bănel, jumătate de galaxie se pregăteşte să îl îngroape sub încurajări pe cel mai tare gafeur al tuturor timpurilor Ligii Campionilor. Bine, poate nu chiar ca la Bănel, că noi n-avem egal în transformat alba în neagra. Sau viceversa. Portarul neamţ are parte şi de critici severe. Şi de glume bune. Una auzită la nici 20 de minute de sfârşitul meciului: „De Karius poţi să fii sigur că nu mai ia gol doar atunci când îl vezi urcat în autocar”. Da. Se mai întoarce istoria proverbelor. Portarul cu alură de zeu nordic a plonjat de la altitudinea aurorei boreale direct la Tartar. E biftec. Un teuton mototol. Un viking care n-a ajuns la timp la toaletă în plină revoluţie intestinală. Aşa a arătat Karius. Îl putem plânge. Ne putem râde, cum se zice pe la noi. Dar cu un lucru suntem datori, nu faţă de el, ci de noi: să nu-l cufundăm total în mormanul cu moţ. Să mai păstrăm un loc şi pentru soarele care l-a ars de viu.

Trăim în plină dictatură a antrenorilor-demiurgi. Importanţa lor pe planetă e uriaşă. Normal, fotbalul drenează bani şi suflete cu nemiluita. Mai nou însă ni se cere să credem şi că mult trâmbiţata lor ştiinţă a ajuns la nivelul inginerilor de la NASA. Oamenii sunt branduiţi ca genii ale tehnicii şi tactici, desfăcători şi ră,sfăcători ai ADN-ului fotbalistic. Mici Einstein ai unui joc de copii, aceşti băieţi care abia mai încap în spaţiul dintre cei doi poli sunt din când în când pedepsiţi de un sport care rămâne până la urmă un joc de copii, nu fizică atomică. Faţa lui Klopp, încremenită după prostiile lui Karius, şi-a recăpătat mobilitatea abia spre dimineaţă, când, bine îmbibat, a cântat măscări despre norocul lui Real. Dar norocul ştim cum ţi-l faci. Ca şi ghinionul. Ţi-l poţi face împingându-ţi între buturi propriul om ca să nu devieze o iotă de la ceea ce comanzi. De exemplu, îi spui, ca orice antrenor galactic al zilelor noastre, să dea drumul repede la minge, să o joace scurt, să nu degajeze. Marota construcţiei de la portar.

Disperat să nu iasă din cuvântul maestrului hirsut, Karius a încercat de mai multe ori să se sinucidă în acel meci. Dumnezeul jocului l-a privit blând, i-a făcut cu degetul, l-a mângâiat pe coama bondă şi l-a iertat. Da’ el nu şi nu! Până când şmecherul de Benzema a mirosit că e rost de „bani uşori” (are nas la astea). Obişnuit cu Barcelona, care a pătimit şi la relansări-bumerang, Karim din cartier le-a dărâmat scurt savantlâcul. A doua zi au apărut imagini cu Ramos care i-ar fi dat un cot portarului cu o fază înainte şi de-aia… Da, şi când era mic un copil rău i-a furat maşinuţele. Viaţa e un lanţ de traume. Mai ales pentru sărmanii fotbalişti. Noroc că ne mai distrăm noi.

Real a frânt gâtul celor de la Liverpool precum o gospodină cinică unor pui de curte. Salah, Karius, buni de-o ciorbă. În vreme ce ei îşi uscau lacrimile, vinovatul principal dansa în aburi de alcool. Viaţa merge mai departe. Cu condiţia să mai asculţi ce îţi spune.