Despre a juca fotbal

Aș vrea să fac o laudă. Nu una deșănţată, nici neacoperită, posibil în parte greșită, dar asumată. O laudă Craiovei

Oechipă ieșită din neant, născută în liga a doua precum un copil care merge din primul an de viaţă direct la liceu, o echipă contestată, rătăcită câ- teodată, plină de orgolii și cu un apetit de sfadă remarcabil. Dar o echipă care joacă fotbal. Pare idiot să spui asta. Păi, ce-ar putea să joace, păcatele noastre?! Păi, orice altceva! Să joace la rezultat.

Să joace ceva numit “organizare”, un fel de sport cu vagi arome de soccer. Să joace la trecerea minutelor, orelor și anilor. Să joace la alibi. Să joace pe stomacul gol. Să joace la 1X2. Să facă până la urmă ce fac mulţi dintre admirabilii noștri compatrioţi: să păcă- lească viaţa. Craiova a ales altceva, deși părea – și pare multora – un proiect politico-financiar în care banii ușor făcuţi ai unora s-au împletit fericit cu nevoia altora de a da mulţimii o echipă în locul alteia, falimentată “samavolnic”. Un fel de decontare multiplă.

În ţărișoara noastră e posibil, ba chiar probabil, să nu rămână nimic neatins de pecinginea acestei tagme a furtului care, după ce ne-a luat prizonieri, acum vrea să ne ia și ochii. De aceea nu trebuie cauţionat nimic, ci spus doar ce e clar. Și clar, clar e un singur lucru. Craiova joacă fotbal. Nu trebuie să tragem focuri de artificii. Doar să zicem. Și să mai zicem o dată. Craiova joacă fotbal. Pentru cei surzi la simplul scop al acestei activităţi. Unii au râs de hobbiţii din atacul Craiovei. Mai râdeţi dacă puteţi!

E cel mai eficient atac al Ligii. Băluţă și Gustavo – doi metri unul peste altul – au 12 goluri împreună. Cu cele ale uimitorului Burlacu și ale sămânţei de Balaci numite Mitriţă fac 19. Iată un alt adevăr simplu: la Craiova atacanţii dau goluri. Evrika! Da, exerciţiul pronunţării axiomelor provoacă hilaritate. Doar că la noi e bine să spui că cerul e albastru, altfel ăștia sunt în stare să-l vopsească într-o zi în roșu și să picteze niște trandafiri pe el. La CFR, golgeter e un mijlocaș defensiv. La FCSB, primul marcator e un tip socotit mai degrabă rezervă.

Însă nu e numai asta. Craiova chiar vrea să dea gol și urmărește lucrul ăsta colectiv. Golul e un scop (alt truism) și nu o eventuală consecinţă a unor impresii despre talentul unora sau altora sau a unor tactici savante care gonesc spectatorii și adorm telespectatorii. Oamenii aceia provoacă bucurie. Ţopăie, se rostogolesc, atacă, atacă și iar atacă. Driblează, deviază, șarjează. Sunt finaluri de meci epocale, precum cel cu Dinamo.

Ele te ţin în acest fotbal care, pe lângă alte bune, mai și exersează asiduu cinismul. Trupa lui Mangia vrea altceva. Apropo de antrenorul italian. A fost întâmpinat cu mustăceli imbecile ţinând de chestiuni ale vieţii private. Și, da, nu arată cel mai prezentabil cu putinţă. Nu-i vreun geniu. Nici nu trebuie. Doar că iubește, solid, ceea ce face și se vede. Ia, domnilor mari tehnicieni, mai ieșiţi puţin din savantele voastre laboratoare și respiraţi un pic de fotbal!

Jucaţi și pentru “Oooo!”, nu doar pentru “0”, se poate?