Fărăpatron SA

Trăim o revoluţie pe care o privim cu un ochi distrat. Ne zicem că e doar o revoluţie de matineu, de tăpşan, dar aşa sunt toate, sau cel puţin aşa încep. De la talpă

Liga a 4-a e a unui fotbal care vrea să-l răstoarne pe cel de pe tron. Pe cel de palat. Ce se întâmplă acum acolo, cu Steaua care se vrea întoarsă la origini, cu un Rapid academic, cu reînvierile Carmen şi Venus e încercarea unui popor păcălit de a-şi lua fotbalul înapoi.

Leul cu freza aurită
E cea mai importantă mişcare de după privatizările sălbatice din anii ’90, în care băieţii deştepţi şi-au împărţit România în vreme ce noi visam la blugi şi la cafea adevărată. Marea privatizare a fotbalului a luat căpşuna de pe un tort care începea să mucegăiască de la fund, în absenţa sistemului idiot care îl crease bine. Şi după ce capitalismul a păpat comunismul, a început să se mănânce pe sine. Echipele au decăzut, au falimentat, au dispărut. Patronii le-au îngropat, odată cu ei, după zăbrele sau creditori. S-au răzbunat pe ele crezând că tot ce li se întâmplă rău li se trage de acolo. Ioan Nicolae a înfometat Astra cuprins de sila de a se şti în puşcărie. După Copos, potopul. Dinamo a fost predată după ce a fost prăduită. Steaua a încetat să mai fie un bun al unui masiv acţionariat sentimental şi a devenit un fel de leu cu freza aurită stând drepţi la scara care urcă spre icoane. Toate acestea s-au întâmplat în timp, mult timp. Lehamitea oamenilor de pe acest teritoriu vine, în mod tradiţional, greu. Astăzi, e aici. Lipsesc doar capetele înfipte în suliţe.

Hai la lupta cea mare!
Bun venit în anii ’40! Dictatura poporului eliberat, statul atotputernic, jos cu burghezia coruptă! Ascultaţi cu atenţie, acest bâzâit ieşit din negura timpurilor există. Roata istoriei s-a întors iar, din fericire doar pe aceste terenuri lăturalnice, dar pline de oameni care respiră, printre fumigene, un alt aer. Şi care visează. Două mii de suflete la meciul inaugural al echipei Armatei (ah, de când n-am mai folosit acest apelativ pentru Steaua!), peste 7.000 la jocul Rapidului. Şi ce entuziasm! Drumul a fost arătat de cei de la ASU Poli Timişoara şi Petrolul. Ce au în comun toate acestea? Recuperarea bunurilor întregului popor. Revenirea la autentic. Susţinere largă. Umărul fanilor pe care nu se mai plânge, ci se sprijină proiecte vaste. Trăim, dragi prieteni, o renaţionalizare a fotbalului, începută de jos, cu oamenii muncii de pe stadioane. Începută de jos şi, în unele cazuri, recuperată oportun de sus. Ca întotdeauna. Bun public rimează cu ban public. Pică bine. Primăriilor tocmai li     s-au descusut legal buzunarele. Fonduri de milioane stau precum  drobul de sare deasupra fragezilor conducători. Veniţi de luaţi! Ce  poate fi mai frumos, e ca o poveste dintre acelea învăţate pe dinafară din cărţile de istorie care se deschideau cu tovarăşul într-o ureche. Sigur, nu toată lumea profită. Cei mai de nădejde sunt cei care pot da la schimb potop de oameni, cu familia şi prietenii lor. Masa asta suferindă, pentru care traversarea deşertului a fost cea mai lungă. Fix ei n-o să caute cana cu apă care li se întinde la trandafirii de pe ea.

Lacul şi puţul
Emoţionant. Acest sport care tinde să le omoare mediatic pe celelalte are măcar suflu. Revoluţia în curs ar putea schimba definitiv faţa fotbalului. Patronii absurzi sau de carton ar putea dispărea, iar fanii, cei de care va ţine direct supravieţuirea echipelor pe care le iubesc, vor fi responsabilizaţi. Ar fi frumos. Ar fi chiar prea frumos. Nu poţi blama nişte oameni că îşi pun pe masă, după atât chin, sufletul. Dar îi poţi avertiza să nu şi-l vândă. Îi poţi îndemna să se uite la ce se întâmplă adesea cu banii statului, îi poţi ruga să deschidă larg ochii. Un finanţator-împrumutător, rău, de caracter şi/sau de gură, are măcar simţul proprietăţii. Statul (nostru) n-are niciun simţ. Cu atât mai puţin bun-simţ. O ridicare în masă, îndreptăţită, împotriva rătăcirii fotbalului prin buzunarele şi intereselor unora nu se poate preda fix în braţele altora care ofilesc tot. Deci… vigilenţă maximă, t’oarăşi! Rapid, Steaua şi celelalte n-au devenit peste noapte echipe de partid, nu. Dar ar trebui să se întrebe dacă aceia care îi duc acum de mână nu îi duc şi de nas. Să se întrebe temeinic. Următoarea moarte ar putea veni direct cu parastas.