S-a jucat pe teren. Dar pe care?

Atâta suferinţă, atâta dramă! Curge o lacrimă, se prelinge o îndoială...

Leo Grozavu, antrenor bun, dar cam iute la mânie şi la vorbe definitive, a dat cu aghiasmă pe finalul acesta de play-out, bănuit de blaturi: „Se îndepărtează lumea de la stadion. Noi, în România, vedem lucrurile altfel, suntem suspicioşi”. Rar am auzit cuvinte cu atât adevăr! Nu multe la număr, dar dense precum precum piticele albe de pe bolta cerească. Da, noi, aici, vedem lucrurile altfel. De exemplu, spre deosebire de unii care trăiesc la, să zicem, Valencia, noi aici vedem clădiri ciobite, străzi pocite, trotuare neterminate, semafoare care luminează cât un opaiţ sau treceri de pietoni care invită la omucidere. Şi mai mult. Nu doar că vedem altfel, adeseori nu vedem deloc. Nu vedem semne de circulaţi, indicatoare de direcţie, marcaje rutiere, nu vedem, orbii de noi!, autostrăzi.

În schimb, minune!, vedem maşini „bengoase” şi domenii trumpiene în mijlocul sărăcimii. Din coliziunea unor astfel de „vederi” am sufla şi în gheţarii de la Polul Nord. Dacă ar fi. Dar nu sunt. Sunt, în schimb, meciurile ăstea dramolatice de final. În care unii da, alţii, nu. De ce da şi de ce nu e o straşnică întrebare. S-ar putea să nu-i găseşti un răspuns, deşi el chicoteşte peste tot, de la colţurile de stradă până la intrările în studiourile TV (dar nu mai departe). Cinstit e, totuşi, să o adresezi. Altfel, Messio Leo, devii un pic complice la ace, brice şi burice (aici se face cu ochiu’, şmechereşte).

Greu să nu remarci trist apatia lui Acsinte, de exemplu, în faţa şarjelor lui Grădinaru, la Voluntari-Chiajna. Ridici dintr-o sprânceană. Şi mai ridici dintr-una văzând cum e croşetată apărarea proaspeţilor câştigători de Cupă. Dar nu e normal? Voluntarii au toate scuzele. De la mici la bambilici doar treci strada. Cum să te bazezi pe românul care are toţi sacii în căruţă?! Trebuie să fii turc. Sau pandur. Uite aşa a scăpat Chiajna. Până la urmă e cel mai serios club dintre cele trei care s-au bătut să nu piardă banii televiziunilor (că asta e lupta). Poate asta contează, în faţa disoluţiei echipei din Târgu Jiu şi a mâinii permanent întinse a celor de la Timişoara. „Alţii au ştiut jocurile mai bine ca noi”, a zis Condescu (facem iar cu ochiu’). Se poate. Dar nu mai erau nici un fel de jocuri dacă nu exista retragerea de pe teren la Târgu Mureş (cu toată îndreptăţirea pe care o aveau), luând astfel o penalizare fără de care azi Pandurii era scăpată.

În fine, Timişoara. S-a dat un fel de Ecaterina Teodoroiu (cinste ei!) şi era să aibă aceeaşi soartă. Suferim de mania penelor bine înfipte prin pantalonii rupţi. Salvarea Chiajnei poate să arate dubios, dar e măcar salvarea unei fel, chiar debusolat pe alocuri, de proiect. Dar ce tot vorbesc? Singura salvare pentru astfel de echipe ar putea fi aia cu girofar.