Prin ochii altora

Să respirăm un pic alt aer înainte de Paris

Riscul de a ne uita prea de aproape la ceva sau cineva e să nu mai vedem clar. Valabil şi pentru relaţia emoţională cu cel mai important sportiv al României. Halep se află în poziţia, inconfortabilă pentru orice om cu scaun la cap, proprie celor care au devenit extrem de populari în această ţară. Teritoriul raţional dintre cele două maluri ale exprimării se deşertizează. Pasiunea e uriaşă, clocoteşte, înghite argumentele şi observaţiile logice. Şi naşte o opoziţie crâncenă. Halep e fie o zeitate, fie o nulitate. Câteodată aceste stări de spirit extreme se regăsesc, paradoxal, în aceeaşi persoană. Simona acţionează ca un soi de raze X asupra corpului frustrărilor, speranţelor, patriotismului sau defetismului nostru. Oscilăm şi noi, în ritmul retururilor ei. De aceea serveşte, mă gândesc, să o privim şi prin ochii altora. De exemplu, că tot vine Roland Garros, prin ai celor care au reacţionat pe site-ul ziarului L’Equipe după finala de la Madrid. Fata lor contra fetei noastre. N-o luaţi personal.

Kiki vs. Simo, sapun vs. deodorant

Ce descoperim? Că au şi ei răfuielile lor. „Kiki (Mladenovic) cea cu nasul pe sus, ipocrită, a fost pusă la colţ. Să-i mulţumim lui Halep. Merită, graţie unei stil defensiv incredibil”. Altul, dimpotrivă, deploră jocul anost al româncei. Destui le mulţumesc amândurora pentru spectacol. Ei, şi ajungem şi în punctul care pe unii îi macină tare, iar pe alţii, mai deloc. „Nu ştiu ce bea Simona din sticlă, dar sigur nu e numai apă”, aruncă unul. Hopa! „Un mare bravo Simonei”, scrie Obelix. În fine, se mai ceartă ei pe acolo, se plâng – „nu ştiu cum numai ale noastre pierd finale!” (parcă am mai auzit-o şi la alţii…) -, până când iar vine un post cu „Bravo Halep, nici măcar n-ai transpirat, jos pălăria!”. Ironii d-ăstea, ieftine… Altul e haios la limită. „După ce şi-a luat o săpuneală de la Halep, măcar Kiki o să miroasă bine”. Şi-apoi iar. „Ghinion, Kiki! Ai nimerit peste o jucătoare în mare, mare, mare formă!”. Răspuns: „Şi care trebuie că utilizează un super-deodorant, dat fiind starea ei de prospeţime după 3 ore…”. Aceiaşi demoni. Care, mai zic, pe noi nu ne bântuie. Doar, sigur, dacă nu e vorba despre Serena… Sunt şi dintre cei care cred că a lor a dat totul şi că „Halep e la alt nivel. Va fi gata pentru Roland Garros”. Ce bine ar fi, după „afacerea glezna”!… „Totuşi, mi se pare că Halep n-are altceva în afara jocului defensiv. Păcat”, se aventurează „fabie1968”. Şi încasează 11 de dislike-uri. „Trebuie că nu pricepi nimic dacă zici asta”, o contrează „slydenice”. Citeşti şi zâmbeşti. E ca şi cum te-ai uita pe gaura cheii. E bine, totul e ok. Ne mai relaxăm.

Lupta cea mai grea

Şi mai sunt comentariile de după finala de la Roma. Mai puţine. Mai reci. „Ce mi-a sărit în ochi a fost arena pe jumătate goală. Marea perioadă a lui Graf, Seleş, Henin, Davenport, Hingis şi altele e departe…”. E o părere care sâcâie. Fără „Şefa” şi „Manechinul” totul devine o luptă între nişte domnişoare care nu prind ochiul global. Dar asta e şi şansa lui Halep (drept, nu numai a ei). Sunt vremuri dintre valuri în care nu trebuie să sari ca un delfin ca să ieşi deasupra apei. Mai mulţi dintre cei care posteaza regretă accidentarea româncei şi spun că ar fi câştigat în condiţii normale. Bun. Deci nu ne-a lovit subiectivismul gândind aşa. Şi iar dezamăgire. „Nu le văd pe Halep, Svitolina, Muguruza, Mladenovici să câştige RG”. Adică oricine ar fi n-o să i se întindă covorul roşu al admiraţiei publice. Deranjant. Dar greşit? Pentru noi, Halep cu trofeul în mână la Palais Chaillot dinaintea Turnului Eiffel ar fi un soi de paradis. Fata de fier din Constanţa faţă cu domnul din oţel de Reşiţa. Istoric. Dar lupta cea mai mare e cu aceşti necunoscuţi care trebuie vrăjiţi pentru că ei, nu ea, vor scrie istoria. Năstase are mai puţine titluri de Mare Şlem decât Rosewall sau Kodes. Şi toţi ochii sunt pe el. Cu deconturi pe plus sau pe minus, dar asta e o altă poveste. Pină atunci Simonei îi trebuie o poveste.