E grea coroana, Gică?

De ce titlul Viitorului nu seamănă cu niciun altul

Ce entuziasm! Viitorul are puţini fani, dar mulţi admiratori. E proiectul. Şi e subiectul. Hagi e văzut, azi, ca un anti-Becali, deşi până de curând era perceput ca fiind la remorca finului din Pipera.

Curios viraj al ochiului public. Acum, destui ţin cu Viitorul cum au votat alţii la alegeri împotriva PD sau PSD. Patronul FCSB a reuşit, perseverent, să creeze un fenomen de masă: respingerea persoanei lui. Nu neapărat a demersului, a clubului, a relevanţei lui în fotbal. Nu, pur şi simplu a lui însuşi, a omului atotştiutor, atotvăzător şi, vorba altui fin/naş (Dumnezeule, câte rubedenii mai sunt în fotbal!), autostivuitor de destine.

„Da, domnule, a băgat bani, are cele mai mari şanse în Europa, da’ lasă, să nu-l ia el, să-l ia Gică!”. De câte ori am auzit fraza asta aparent paradoxală! Chiar şi de la stelişti.

Să mobilizezi împotriva ta atâtea voci nu e simplu. Trebuie vocaţie. Şi mai ales capacitatea, proprie azi şi fotbalului intern, de a nu pricepe că orice faci sau ce zici va avea repercusiuni mult, mult timp. Becali, care pare mai cumpătat ca în vremurile când sechestra oameni şi bătea jurnalişti prin restaurante, poate deveni de mâine un alt Sfânt Pafnutie, e degeaba.

Asta nu înseamnă că nu are dreptul la cuvânt sau că nu are dreptate în nimic prin definiţie. Dar există un apriori greu în privinţa sa. Unul care i-a suflat titlul de sub nas. Adevăr pe care nu-l va schimba nici un TAS.

Lumea, aşadar, se bucură pentru victoria lui Gică. Dar Gică nu are ce să facă, deja, cu bucuria. A rămas singur cu un titlu care apasă greu. Căci nu e doar al lui, e al României. Hagi e responsabil de coeficientul ţării care va pierde în curând un loc în preliminariile ChL.

Ce va face regele-soldat? Va merge pe aceeaşi idee de buget mic, vânzare de jucători, performanţe când se poate? Dar Europa nu aşteaptă, ca Liga Întâi.

Campioana ţării trebuie să ajungă în grupe, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea sezoanelor precedente. Nu e de ajuns să îl vinzi pe Coman şi să spui că vine din urmă altul la fel. Asta merge aici, în bătătură. Plus că, iată prima miză a acestui proiect generos, e vremea ca jucătorii lui să confirme cu adevărat în „afară”, să se impună, să devină titulari în echipele mari.

Hagi nu se luptă cu cei de aici, ci cu sârbii, cu croaţii, cu micii francezi sau africani. Doi, trei, patru de-ai lui trebuie să devină staruri la cluburi medii sau mari. Să bată poteca, să dreneze încrederea în români şi în Academie. Ce şantier!

Să ţii steagul sus în Europa, să continui proiectul şi să-ţi închizi sfârşiturile de lună. Iată ce-i aduce titlul lui Hagi. O noapte cu stele şi multe stele verzi.