Driblingurile Regelui

Povestea statuii care s-a transformat în şoricel

Hagi o să ia titlul. E o sentinţă simplă care musteşte de întrebări. De ce? Ce o să facă mai departe cu el? Ce înseamnă asta pentru fotbalul românesc? Ce va face FCSB, echipa care a luat tot şi s-a ales cu nimic? E ca în Franţa cu Macron. Făt-Frumos o bate pe Baba-Cloanţa. Dar acum are de condus un regat. Hagi ar face bine să trăiască la maxim aceste zile minunate pentru el şi ai lui, „puştii”, „mânjii”. „Grădiniţa” în care copilaşilor le-au crescut bărbi hirsute, ca a lui Chiţu, şi vorbe obrăznicuţe, ca ale lui Benzar. Acestea sunt zilele cele mai frumoase ale vieţii. Cu un pas înainte de vârf. Cine ştie ce va mai veni după el? Poate ideea că Viitorul nu mai e un outsider, ci o favorită, că ar trebui să performeze în Europa. Că n-are rost să numere anii jucătorilor, ci sezoanele lor în Liga Întâi. Şi trofeele. Mai e o săptămână şi Viitorul îşi ia adio de la trecut. Gata cu pamperşii!

Rămâne, grea, prima întrebare. De ce? De ce ia titlul Viitorul şi nu altcineva? E întâmplare? Nu, nu există aşa ceva. A manevrat în culise? În această ţară nu poţi băga mâna în foc pentru nimeni, cum nici nu poţi trăi doar din bănuieli. Până de curând se spunea că nimeni nu câştigă perfect curat. Vorbele acestea nu se mai aud clar. Pentru că Viitorul e o echipă a unui om-sistem, a unui simbol-idol, care acoperă, printre „oamenii de fotbal”, acuzaţii altădată urcate la cer. Viitorul, exceptând echipa căreia tocmai îi fură şunca din fasole, nu are conivenţe. Ba are una: Hagi. Hagi e, prin el însuşi, complicele tuturor căci, într-un fel, se confundă cu fotbalul modern de la noi. Hagi e, de-a dreptul, o statuie. O statuie care driblează.

Hagi a reuşit o prestidigitaţie: să se prefacă mic, umil, insignifiant. „Cine suntem noi? Nimeni!”. S-a făcut invizibil ca să treacă neobservat. Şi a mizat pe vechii demoni. Ai rapidiştilor, ai craiovenilor, ai tuturor celor loviţi de urcările pe capotă, de rictusurile coborâte din everesturi de dispreţ, de opoziţia la omnipotenţa financiară a celei mai capitaliste echipe din campionat, adică aceea care stă cel mai puţin cu mâna întinsă la televiziuni. Hagi a profitat de aceste războaie. Şi de cei care şi-au zis: mai bine el decât Bau-Bau…. E drept că Viitorul a fost acolo, mereu. A dus trena la greu. Apoi a atârnat de un fir, dar a ştiut să se caţăre înapoi pe el. S-a zis că îi e înfeudat lui Becali şi acum ce mai zicem dacă îi zboară titlul? E şi asta o întrebare care stă la coadă după un răspuns.