Ivan Turbină

Sclipirea unuia în care ar trebui investite nu speranţe, ci multă disperare

De la postulant pentru Barcelona B la titular în echipa de Scăpărici coborârea a semănat a picaj. Andrei Ivan nu mai înscrisese un gol decisiv (cel pe care i l-a suflat lui Băluţă cu Dinamo nu se pune) din octombrie. Suntem în mai. Frunzele s-au îngălbenit şi au căzut, nămeţii au venit şi s-au dus. Atacantul Craiovei a rămas acelaşi, cu aceleaşi vorbe şi abilitatea siderantă de a eluda realitatea. Observaţi că la fiecare interviu pentru el meciul proaspăt trecut (constant prost) dispare în neant, nu contează decât cel care vine. Urmând şi acela, evident, istoria precedentului. Acest salt perpetuu din prezentul dur în virtualul roz denotă incapacitatea asumării. Aşa a parcurs anotimpurile Andrei Ivan, decorat constant cu ordinul Mare Speranţă Naţională în rang de juvete. Până la meciul cu CFR. Lasă că băieţii din Cluj au luat-o pe arătură rău fotbalistic, aia e o altă poveste. Cea care ne intereseaza acum este despre un alt Ivan. Unul atât de schimbat încât înspăimântă. Te întrebi ce se întâmplă cu astfel de oameni care persistă diabolic în greşeli până într-o zi în care prestaţia lor, la galaxii distanţă de cea de până atunci, minunează în aceeaşi măsură în care enervează. Păi ce faceţi, păcatele noastre? Râdeţi de noi sau de voi?
Ivan nu numai că a înscris acum două goluri care au îngropat adversarii, dar a făcut totul ca la carte. Ca un mecanism perfect, fixat pe turbo. După multe evoluţii egoist-păguboase a fost altruist, rapid şi precis, a dat drumul mingii în fracţiunea de secundă potrivită, a asudat pentru lucrarea comună şi a ieşit în evidenţă pe valul echipei. A jucat atât de … nu, nu „bine” e atributul, ci „just”, încât îţi vine să îl iei la palme, morale, fireşte. Unde ar fi fost acum acest flăcău dacă ar fi gândit astfel fotbalul? Probabil că nu la Barcelona, dar măcar la jumătatea drumului dintre Oltenia şi Catalonia. Şi nu, nu e prea tânăr. Încheie al treilea sezon în L1. Sfârşitul tinereţii se judecă nu după vârstă, ci după experienţă. Paradoxal poate, la 20 de ani Ivan, ca şi alţi compatrioţi, a pierdut deja mult timp. Pentru că o sumă de fotbalişti din alte părţi s-a maturizat mai repede, a ocupat gările şi deja vin alţii. M-a bufnit râsul când am auzit deja celebra întrebare cu transferul în străinătate. După un meci, unul singur, bun?! Haida, de! Îi vor trebui saci de dintr-ăsta. Şi altceva, încă şi mai important. O pregătire la sânge, cu antrenamente zilnice şi probe grele. Pregătirea singurului „muşchi” lăsat pe aici să devină obez. Ăla de deasupra gâtului, dintre occipital şi frontal. Acolo se coace fotbalul. Restul e aliniere de planete.